Scaderi pe BVB, in ton cu evolutiile internationale

0
Scaderi pe BVB, in ton cu evolutiile internationale

Titlurile Zentiva (SCD) aveau cea mai mare crestere din piata, de 9,4%, dupa ce incepusera sedinta cu urcari de peste 14%. Cresterile vin pe fondul negocierilor dintre Sanofi-Aventis si divizia  ceha a Zentiva, privind o posibila preluare, au informat brokerii contactati de Business Standard.

SIF Oltenia (SIF5) detinea prima lichiditate din piata, de 1,5 mil. lei (0,4 mil. euro), la mica distanta aflandu-se si actiunile BRD, cu un rulaj de 1,4 mil lei (0,3 mil. euro). Cei doi emitenti inregistrau la mijlocul zilei scaderi de 3,3% si respectiv 3,5%.

Lichiditatea pe cele doua piete reglementate se ridica la 8,2 mil lei (2,2 mil. euro). In a doua zi de la listare, fondul de investitii inchis STK Emergent (STK) pierdea aproape 7 procente, pana la pretul de 95 lei/unitate.

Bursele importante din vestul Europei au inceput sedinta cu scaderi de pana in 2%. Astfel, indicele londonez FTSE 100 pierdea 1,7%, o evolutie identica fiind consemnata si de principalul indice al pietei franceze – CAC40. Scaderi ceva mai joase erau inregistrate pe bursa din Germania, care pierduse in medie 0,8%.