Scandal de proporții în MAI: Șeful Jandarmeriei dă în judecată instituția

0

Este o situație fără precedent. Practic Jandarmeria va fi apărată, în acest proces, chiar de cei care îi sunt subordonați comandantului.

 

Surse Realitatea PLUS spun ca totul ar fi pornit de la o sumă de bani. Procesul a fost deschis la Tribunalul București încă de anul trecut, iar pe data de 20 octombrie a acestui an, Bogdan Enescu urmează să se prezinte în fața instanței și asta pentru ca magistrații au decis că atunci va avea loc ultimul termen.

 

Sursele citate mai spun că în trecut șeful Jandarmeriei Române ar fi participat la un curs de calificare de nivel înalt, fără să fie trimis de instituție. Ar fi vorba despre un curs efectuat la Colegiul Național de Apărare din cadrul Unității Naționale de Apărare despre Politici și Strategii de Securitate Națională, care s-ar fi întinis pe durata a douăsprezece săptămâni. Problema pare să fi pornit de la faptul că acesta a decontat cheltuielile din banii instituției. Când instituția i-a oprit banii, acesta i-a dat în judecată. Se pare că Bogdan Enescu motivează participarea la acel curs că ar fi fost în beneficiul instituției.

 

Culmea este că acesta are în subordine Departamentul Juridic, căruia el trebuie să le dea direcții și indicații.

 

„Este vorba despre o chestiune administrativă pentru îndreptarea unor erori materiale ale unor documente emise de Direcția de resurse umane. Doar instanța civilă poate îndrepta erorile respective”, a declarat Bogdan Enescu.