SCANDALUL Huawei a cuprins tot globul. România tace mâlc. MIZA e COLOSALĂ

SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua substanțial fluxurile de informații către ei, dacă va permite companiei să participe în proiectele lor de rețele 5G. Avertismentul a venit inițial pe canalele diplomatice, inclusiv în România, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Cum vor juca, totuși, autoritățile de la București?

  • Pe de o parte, solicitările aliaților sunt destul de clare: compania chineză Huawei trebuie boicotată și oprită să participe la dezvoltarea rețelelor 5G.
  • Pe de altă parte, România are un istoric complicat în relația cu Huawei. Guvernul Ponta a semnat un memorandum care prevedea construcția unor sisteme IT critice, precum Sistemul de Informații și Comunicații național, Sistemul de Monitorizare și Supraveghere a Traficului, proiectele de tip Guvernare Electronică (E-Government), proiectele de tip Oraș Inteligent (Smart City) și Rețeaua Națională de Bandă Largă dezvoltate de către Guvernul României, dar și a proiectului de Rețea Integrată a Transelectrica. Întrebate de G4Media.ro, instituțiile statului nu au putut explica în ce măsură acest memorandum a fost implementat.
  • Tot ca parte a relației complicate cu chinezii, la București a fost înființat Enterprise Global Service Center (EGSC), o platformă multi-servicii în care compania chineză a investit 10 milioane de euro și care deservește 170 de țări.
  • De asemenea, soluțiile Huawei oferă soluții ieftine și accesibile pentru realizarea rețelelor 5G, ceea ce interesează Ministerul Comunicațiilor condus de Alexandru Petrescu, cel care a făcut din asta o mare promisiune a mandatului său. Guvernul ar urma să scoată la licitație în anul 2019 rețelele 5G.
  • Întrebat de G4Media.ro în ce stadiu este această consultare și dacă există discuții cu Comisia Europeană legată de o abordare comună pe acest subiect, dar și care este stadiul de aplicare al memorandumului din 2013, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, a spus că ”subiectul nu poate fi tratat singular de ministerul pe care îl gestionez și comporta contribuții semnificative și de la alte instituții ale statului, fapt pentru care nu vă pot răspunde punctual”.
  • Nici chinezii nu sunt mai comunicativi. La solicitarea G4Media.ro, reprezentanții Huawei au precizat că departamentul de Public Relations nu va face declarații în legătură cu privire la stadiul discuțiilor cu autoritățile române și la proiectele importante pe care le au în țară, până când România nu va face anunțuri oficiale pe acest subiect.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed