SCENARII. Ce se poate întâmpla cu ordonanţa „revoluției fiscale”?

Codul fiscal a fost modificat prin ordonanţă de urgenţă. A fost publicată vineri în Monitorul Oficial şi îşi va produce efectele de la 1 ianuarie 2018. Tot vineri ordonanţa a ajuns şi în Senat. Este prima cameră sesizată, pentru că ordonanţa urmează de-acum şi un parcurs legislativ.
Pe holurile Parlamentului se discută deja scenariile politice posibile. Primul ar fi că majoritatea PSD-ALDE va face câteva corectări.

 

„Dacă se constată că anumite prevederi mai trebuiesc îmbunătăţite sau anumite amendamente ar trebui făcute, cum am văzut acum cea care vizează IT-ul şi celelalte, fără îndoială se pot corecta în Parlament”, a declarat pentru Digi24 fostul ministru al justiției Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților.

 

Al doilea scenariu este cel în care ordonanţa rămâne blocată în Parlament până anul viitor. Astfel „revoluţia fiscală” îşi produce efectele şi Executivul trece prin legislativ şi bugetul pe anul 2018. Toate, înainte ca preşedintele să atace ordonanţa de urgenţă la CCR.

 

„Ne putem aştepta să amâne foarte mult intrarea în comisii şi circuitul legislativ al acestei ordonanţe, pentru ca bugetul să intre în vigoare, să fie adoptată legea bugetului şi practic să ne pună pe toţi în faţa unui fapt împlinit”, a declarat pentru Digi24 Mihai Goțiu, vicepreședintele Senatului.

 

„Din punctul meu de vedere, nu sunt temeiuri pentru ca această ordonanţă să încalce prevederi constituţionale”, spune Florin Iordache.

 

PNL şi USR cer Avocatului Poporului să atace la CCR Ordonanţa de Urgenţă. Este singura instituție care poate face aceasta, în acest stadiu.

 

Liberalii vor depune şi o moţiune de cenzură săptămâna viitoare.

 

„Cu siguranţă va fi principala critică, dar nu singura critică. Vom include şi elementele cele mai importante ale moţiunilor pe care le-am depus pe transport, pe justiţie, pe energie”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

 

„Vom avea discuţii individuale cu fiecare parlamentar, în special cu parlamentari din zona care asigură majoritatea parlamentară”, a subliniat liderul liberal.

 

Opoziţia se bazează pe 166 de voturi, suficiente cât să depună moţiunea, dar insuficiente să dărâme Guvernul. Mai au nevoie de aproximativ 70 de voturi, aşadar şi de susţinerea unor parlamentari PSD.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed