Se conturează un nou mare centru IT în România

Aceleaşi surse susţin că planurile celor din conducerea Oracle România legate de deschiderea unui birou la Iaşi au trecut de etapa incipientă, având deja o echipă venită din ţara de orgine a companiei-mamă care mai trebuie doar să se decidă asupra unui spaţiu de birouri.

 

În Iaşi a început să se contureze un nou centru de IT şi outsourcing cu firme precum Pentalog, Endava, Xerox, Amazon, Capgemini sau XL World, care au acces la 65.000 de studenţi în nouă universităţi, dintre care cinci sunt de stat, la peste 1.000 de absolvenţi de studii de IT în fiecare an şi în jur de 1.500 de absolvenţi de limbi străine şi economie.

 

Totodată, mai există cel puţin două companii care se uită la Iaşi ca destinaţie pentru viitoare planuri de extindere, după cum se aude în piaţă.

 

Contactat de zf.ro, Sorin Mândruţescu, şeful Oracle România, pentru a confirma sau infirma zvonul potrivit căruia compania urmează să deschidă un birou la Iaşi.

 

„Oracle nu comentează în legătură cu afirmaţiile referitoare la eventuale planuri de expansiune“, a fost răs­punsul companiei. Astfel, rămâne de văzut ce servicii vor furniza angajaţii din noul birou, dacă acesta va deveni o a doua locaţie de business, dacă va fi un centru de suport pentru Oracle sau pentru clienţii externi.

 

„Mu­tarea“ celor de la Oracle urmează un fir logic, având în vedere că, după ce zone precum Braşov, Cluj sau Timi­şoara au fost „acaparate“ de jucătorii din IT şi outsourcing în ultimii ani, Iaşiul a devenit următoarea piaţă de cucerit pentru cei care vor să se extindă în domeniu.

 

Pe lista punctelor de atracţie care ar putea face din Iaşi următorul nucleu de business din România se numără şi investiţiile promise de Consiliul Judeţean Iaşi în modernizarea aeroportului local, care deja are opt destinaţii de zbor directe până la Viena, Londra, Tel Aviv sau Roma, planul de înfiinţare a unui parc industrial, clusterul IT din care fac parte 45 de entităţi şi, poate cel mai important, salariile mult mai mici decât în Bucureşti, spre exemplu.

 

Dacă în Iaşi salariul mediu ajungea în luna iunie a acestui an la puţin peste 1.500 de lei net (adică sub 350 de euro), în Bucureşti acesta depăşea 2.300 de lei net (spre 500 de euro), iar în Cluj era de aproximativ 1.800 de lei net, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed