Se dau bani de la STAT! LUNAR!

Un act normativ iniţiat de parlamentarii PMP şi PNL, care vizează modificarea OUG 111/2010, a fost adoptat tacit de către Senat. În baza acestei legi, bunicii implicaţi în creşterea nepoţilor ar putea primi şi ei o indemnizaţie. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

 

Mai exact, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre bunici poate beneficia de o îndemnizație lunară pentru creșterea nepoatei/nepotului, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu copilul pentru care se solicită îndemnizația și dacă are acordul părinților. Suma de care pot beneficia bunicii este de 650 de lei, egală cu suma care o primește mama sub formă de stimulent de inserție (suma primită de mama care s-a întors din concediul de îngrijire a copilului înainte de termenul de 2 ani). Condiţia este ca bunicii să locuiască în România, împreună cu nepoții și să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestora.

 

Grupul de parlamentari PMP şi PNL care au iniţiat modificarea legii susţin, în expunerea de motive, că introducerea acestui beneficiu social va contribui la creșterea înclinației de a lucra a persoanelor îndreptățilte la primirea îndemnizației pentru creșterea copilului, scrie evz.ro.

 

Cum se poate obţine această indemnizaţie

 

 

Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoţită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relaţia acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul şi acordul părinţilor.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed