Se deschide primul drum expres din România! IMAGINI spectaculoase

Circulația pe primul tronson finalizat al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), primii kilometri veritabili de drum expres din România și care vor funcționa ca o variantă ocolitoare a Balșului din direcția Balș-Vest spre Piatra Oltului. Imediat în continuarea sa, până după Slatina, alt tronson e și el aproape de finalizare și ar putea fi deschis în circa o lună-două.

Cei 16 kilometri ce vor fi deschiși joi spre seară vor fi între nodurile Balș Vest (Spineni) [minutul 1:15 în video mai jos] și Slatina Vest (Piatra Olt/Găneasa) [minutul 11:11 în video mai jos]. În total, segmentul are o lungime de circa 18,5 km din care circa 16 vor putea fi efectiv folosiți începând de acum.

Viteza maximă va fi deocamdată 100 km/h

În urmă cu o săptămână, Parlamentul a adoptat la inițiativa fostului ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă, legea ca viteza maximă de circulație pe drumurile expres în România va fi de 120 km/h, față de 100 km/h cât este în prezent stipulată în Codul Rutier. Asta în condițiile în care drumurile expres, după normativ, sunt foarte similare cu autostrăzile și au viteza de proiectare 120 km/h la șes, singura diferență majoră față de autostrăzi fiind lipsa benzii de urgență, înlocuită cu un acostament asfaltat.

Ministrul Grindeanu a spus marți că la inaugurarea primului tronson de drum expres din România limita de viteză va fi de 100 km/h și va fi schimbată abia după ce președintele Iohannis va promulga legea adoptată de parlament.

Drumul Expres – DEx12 Craiova – Pitești – Primul sector ce va fi inaugurat

Tronsonul de aproape 18 km ce va fi deschis joi (din care doar 16 km folosibili) va avea rol de variantă ocolitoare a Balșului.

După deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:

  • pe relația Craiova-Pitești, accesul se face din DN 65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș.
  • pe relația Pitești-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN 65, spre localitatea Piatra Olt.

Când va fi gata următorul segment din Drumul Expres Craiova – Pitești?

Tronsonul care e acum aproape gata și pe care va fi deschisă circulația este construit de românii de la UMB, același constructor care lucrează și pe următorii circa 20 de kilometri (tronsonul 2) în continuare până după Slatina și care sunt și ei aproape de finalizare. În total UMB mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

Când va putea fi deschisă circulație și pe următorul tronson, de la Balș până după Slatina?

  • „Perfect fezabil în aproximativ o lună de zile, în condițiile în care al doilea pod feroviar peste DEx12 din zona Găneasa (n.r. – video mai jos) va fi executat sub trafic și în nodul Valea Mare (Slatina Est) vor fi construite rapid girațiile și două bretele de intrare/ieșire”, apreciază Asociația Pro Infrastructura.

DEx12 Tronsonul 2: Balș – Slatina

Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în 2019) – 12 luni proiectare – 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q2 2022

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Drum expres vs. Autostradă – care sunt diferențele, care sunt asemănările

România până acum nu a avut niciun kilometru de drum expres veritabil. Conform normativului actual, un drum expres este destul de asemănător cu o autostradă: e un drum de mare viteză (100km/h+) cu acces controlat (nu are intrări din toate curțile și străzile), are cel puțin două benzi pe sens, are sensurile separate, nu trece prin localități, iar intersecțiile sunt denivelate (fără conflicte de trafic).

Față de o autostradă, însă, există mai multe diferențe, printre care:

  • platforma mai mică – 21,5 metri la drum expres vs 26 metri la autostradă
  • benzile sunt mai înguste (3,5 m vs 3,75 m pe autostradă)
  • lipsesc benzile de urgență (2,5 m), înlocuite cu un acostament asfaltat de 1,5 metri lățime
  • tipul de parapet separator e diferit și spațiul median e mai mic (3 metri față de 4 metri la autostradă)
  • benzile de încadrare accelerare/decelerare diferă,
  • curbele și razele șoselei sunt diferite.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed