Se fac deja scenarii pentru evacuarea Moldovei

George Țurcănașu, lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, propune într-un editorial din Ziarul de Iași, un exerciţiu cartografic pe vreme de război, adică un scenariu pentru evacuarea Republicii Moldova în cazul în care Putin intenționează să atace acest stat.

”Geografii contemporani apelează adesea la modele matematice de potenţial de interacţiune, validate în ultimele decenii, reuşind să estimeze cu o oarecare acurateţe fluxurile. În mod obişnuit, suntem interesaţi de fluxurile de persoane pe timp de pace – spre diverse obiecte şi obiective importante în plan teritorial – aeroporturi, universităţi, spitale, locul de muncă etc”, spune Țurcănașu în editorialul său.

”Însă, e extrem de dificil să modelizăm matematic o mobilitate forţată precum cea a ucrainenilor, una cu prea multe variabile ce ar trebui luate în calcul. Dacă migraţia din proximitatea frontierelor e cumva predictibilă, bazându-se pe teritorialităţi relicte şi pe identităţi încă manifeste, cea de la distanţă, cu originea în estul, centrul sau sudul Ucrainei, e cel mai adesea haotică. Itinerarul nu e întotdeauna cel mai scurt, fiind influenţat de oportunităţile din spaţiile tranzitate, dar şi de imaginea de marcă a zonei destinaţie.

Trei categorii spaţiale sunt importante într-o astfel de mobilitate a refugiaţilor – zonele de frontieră, oraşele de tranzit şi zonele de destinaţie. Uneori separaţia dintre oraşele de tranzit şi cele de destinaţie nu e perfectă. Ceea ce ar putea fi doar un punct de tranzit în planul iniţial al refugiatului, s-ar putea transforma într-un punct de destinaţie. Experienţa celor trei săptămâni de la declanşarea crizei refugiaţilor demonstrează că ţara noastră nu e o destinaţie finală favorită pentru ucraineni, puţini dintre aceştia cerând azil.”, a mai scris Țurcănașu.

 

Articolul integral îl puteți citi pe Ziarul de Iași

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed