Se întoarce STAREA de URGENȚĂ? IOHANNIS a făcut precizări importante

0

Klaus Iohannis a anunțat, în premieră, că România nu va mai avea stare de urgență pe întreg teritoriul său, așa cum a fost timp de două luni în primăvară. Președintele a precizat că, dacă va fi nevoie, starea de urgență va fi impusă la nivel local sau regional.

 

”Comparația cu alte țări este mai complicată, nu este o definiție universal valabilă pentru starea de urgență. Ceea ce declară alta state este similar cu starea de alertă. Ea permite instituirea tuturor restricțiilor pentru a gestiona o astfel de pandemie. De aceea s-a creat lege specială pentru starea de alertă, care a fost tergiversată de PSD în Parlament, iar Guvernul a putut să ia măsurile care se impun. Nu este nevoie, acum, de stare de urgență.

 

Dacă, Doamne, ferește!, trebuie să impunem alte restricții ale libertăților este de evaluat dacă se introduce local, regional, național nu cred că va fi cazul. Dacă medicii, experții noștri vor veni cu aceste solicitări, le vom analiza.”, a explicat Klaus Iohannis.