Se modifică programul ”laptele și cornul”. Ce elevi vor beneficia de el în continuare

Se modifică programul ”laptele și cornul”, s-au cel puțin asta au în plan autoritățile din România.

Europarlamentarul Alin Mituța anunță că Parlamentul european va discuta în viitorul apropiat despre simplificarea procedurilor pentru programele de tipul „laptele și cornul”, având în vedere că în unele țări birocrația împiedică aplicarea eficientă.

De asemenea, este posibil să fie scăzută vârsta de la care copiii primesc la școală astfel de produse.

„E ceea ce numim în România Programul cornul și laptele, dar ceea ce încercăm acum la nivel european este să îl îmbunătățim. Am văzut inclusiv în România, dar și în state membre, că există anumite probleme cu acest program care, de altfel, e foarte binevenit, sunt foarte mulți bani care vin în România în fiecare an – sunt 17 milioane de euro pe an care vin pentru încurajarea consumului de fructe și legume în școli, dar sunt anumite probleme.

Una dintre ele ține de faptul că nu folosim destule fructe, legume lși actate locale și sănătoase”, a declarat europarlamentarul Alin Mituța, în emisiunea Be EU moderată de Sabina Iosub.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed