Se pregătesc să O DEA AFARĂ. Va fi demisă din funcție chiar săptămâna viitore

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, a anunțat că va face tot posibilul ca aceasta să fie demisă, după ce ar fi reluat ședința plenului reunit, în mod abuziv, după ce el a închis-o.

Surse poltiice spun că începând cu săptămâna viitoare vor începe aceste demersuri, pe motiv că Anca Dragu a încălcat grav Constituţia.

Totodată, Florin Roman, susține, într-o nouă postare pe Facebook, că PNL va face toate demersurile pentru demiterea Ancăi Dragu (USR PLUS) din fruntea Senatului.

„Huliganismul nu are ce cauta in parlament, iar forța pumnului nu poate trece de forța votului, esența democrației!

Am condus ieri ședința comuna in baza regulamentului comun, îndeplinind atributii de Presedinte al Camerei Deputatilor, in baza deciziei publicată in Monitorul Oficial. In deplina legalitate! Ședințele comune se conduc prin rotație. Chiar dacă ambii președinți ar fi in sala. Așa spune Regulamentul, iar regulamentul e lege! Ultimele doua au fost conduse de doamna Dragu. Acum trebuiau conduse de CD iar in lipsa președintelui, am exercitat perfect legal, mandatul constituțional. Așa cum Alina Gorghiu a condus Senatul in locul Ancăi Dragu și a luat decizii.

In pofida atacului huliganic al agresorilor de la AUR, care au folosit argumentul huliganic, brat la brat cu USR, am desfășurat o ședința regulamentara: a fost supus votului și a fot adoptata Ordinea de zi aprobata de BPR, am supus la vot și a fost aprobat programul de lucru, am solicitat autorilor moțiunii sa citească textul de 3 ori și au refuzat, iar in final am declarat ședința închisă!

Toate aceste lucruri se regăsesc pe Stenograma sedintei. Este motivul pentru care am stat la microfon pana la finalizarea procedurii. Ca totul sa fie înregistrat oficial!

Doamna Dragu a reluat abuziv ședința. O ședința, care ATENȚIE, a fost închisă, nu suspendată! A comis un abuz in serviciu. Nu putea face acest lucru decât in urma unui nou BPR. Este nu doar un mare abuz in serviciu, ci și unul constituțional. Vom face toate demersurile necesare pentru demiterea Ancăi Dragu din fruntea Senatului!

Vom raspunde solicitării CCR care a solicitat punctul de vedere al Parlamentului și sunt convins 100% ca acest demers va fi declarat neconstitutional!

Din acel moment, toți cei care au încercat dărâmarea ordinii constituționale prin forța, huliganism și abuz vor avea o mare, mare problema cu legea!”, a scris Florin Roman pe pagina sa de Facebook.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed