Secretar de stat în Ministerul Energiei, despre consumatorii care au primit facturi de regularizare, din cauza necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp: Cu siguranţă vina este a operatorului de distribuţie care trebuie să îşi asume eroarea

”Referitor la faptul că unii dintre consumatori au primit facturi de regularizare, datorită necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp, cu siguranţă vina este a operatorului de distribuţie care trebuie să îşi asume această eroare. Este foarte important ca facturarea energiei, această regularizare, să se facă împărţită pe tot intervalul pe care îl acoperă, pentru că preţul energie nu este cel din momentul acesta şi regularizarea se întinde pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus secretarul de stat.

Dan Drăgan a precizat că, conform reglementărilor legale în vigoare, Mnisterul Energiei nu poate să controleze şi să penalizeze companiile dacă deviază de la un comportament normal sau realizează anumite deviaţii faţă de reglementările în vigoare.

”Cu siguranţă este o eroare faptul că nu s-au citat şi nu s-au măsurat consumurile în perioadele normale, cum sunt ele stabilite prin reglementare şi aici două instituţii sunt îndrituite să aplice legea şi să ia măsurile corespunzătoare, vorbim de ANRE şi de ANPC”, a spus el.

Reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că, din păcate, ministerul poate doar să sesizeze aceste instituţii şi să le roage să găsească împreună soluţii pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple.

”Citirea, autocitirea de către consumator este un procedeu prin care se realizează o dublă verificare a datelor pe care operatorul, în mod normal trebuie să le citească la numite intervale de timp”, a mai spus secretarul de stat. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed