Secretar de stat Ministerul Transporturilor: Tronsonul Balş-Slatina va fi gata până la finalul anului

„Am fost pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti, ca să mă asigur că cel mai avansat tronson al proiectului, cel dintre Balş şi Slatina, decurge conform graficului. Pe sectorul de 40 de km, ajuns la stadiul fizic de 87%, constructorul român munceşte cu 1.700 de oameni în fiecare colţ al şantierului: se lucrează la podul peste Olt de la Slatina cu o lungime de 1,7 km, unde peste 200 de muncitori armează şi betonează placa podului, montează grinda parapet şi execută hidroizolaţia; se montează tablierul metalic al podului peste Olteţ de la Balş”, scrie Cosma, pe Facebook.

De asemenea, se asfaltează „la foc automat” (2-3.000 de tone zilnic), fiind aşternute primele 2 straturi pe circa 30 de km din tronson.

Mai mult, se avansează consistent la sistemul de scurgere a apelor (2-3 km de şanţuri betonate zilnic), la spaţiile de servicii, dar şi la cele 4 noduri rutiere de la Balş, Piatra Olt şi Slatina.

„Se apropie de finalizarea lucrărilor de săpătură şi umplutură. Mobilizarea rămâne excelentă aici, aşa că promisiunea constructorului că va termina lucrarea anul acesta rămâne în picioare şi, astfel vor dispărea ambuteiajele din zona Balş-Slatina”, adaugă el.

Tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Piteşti va ocoli oraşele Balş şi Slatina, este împărţit în două loturi şi are o lungime de 39,85 km. Tronsonul actual de drum între Balş şi Slatina este unul dintre cele mai dificile pentru şoferi, mai ales pe timp de noapte, din cauza aglomeraţiei şi a deselor accidente.

Constructorul tronsonului este asocierea firmelor controlate de Dorinel Umbrărescu – SA & PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade – Consitrans.

Contractul a fost semnat la final de 2018 pentru circa 309 milioane de euro, iar lucrările au început în mai 2019.

Tronsonul 2 este împărţit în două loturi: Balş-Piatra Olt de 18,5 km şi Piatra Olt-Slatina de 21,35 km.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed