x


  • EUR
    4.8730
    USD
    4.1103
string(8) "economie"

Secretarul general al PNL Mehedinţi, Dumitru Mărculescu, ales preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia

Autor: Money.ro | Sursa: news.ro | Publicat: 23.10.2020, 18:16

”Prin Hotărarea Consiliului de Supraveghere din data de 21 octombrie 2020 s-a luat act de încetarea mandatului lui Pătran Valentin din calitatea de membru al directoratului, ajuns la termen la data de 22 octombrie 2020. Pătran Valentin a fost numit membru al directoratului CE Oltenia în urma selecţiei organizate conform OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. În aceeaşi şedinţă a Consiliului de Supraveghere, Mărculescu Dumitru a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia”, arată un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Dumitru Mărculescu se află pe lista candidaţilor PNL Mehedinţi pentru Camera Deputaţilor.

Mărculescu este secretar general al PNL Mehedinţi, consilier judeţean şi director comercial al Secom SA, operatorul regional de apă şi canal din judeţ, un apropiat al ministrului Economiei, Virgil Popescu, potrivit presei locale.

Mărculescu a fost până în 2016 consilier juridic la Hidroserv Porţile de Fier, unitate pe care a şi condus-o din 8 octombrie 2009 până în 21 septembrie 2012.

Acesta şi-a început activitatea profesională în 1986, ca electrician la Hidroelectrica Porţile de Fier şi a evoluat, ulterior, la statutul de jurist şi cel de inspector de resurse umane.

Complexul Energetic Oltenia are în componenţa sa cinci termocentrale şi nouă cariere miniere.