Secretul cum să ai succes când intri în afaceri

Răspunsul este diferit de la caz la caz. Cu toate acestea, un studiu publicat recent în „The Academy of Management Journal” arată că, dacă te grăbești și sari prea repede dintr-o barcă în alta, crește riscul de eșec, scrie Entrepreneur.com.

 

Autorii studiului, profesorii Joseph Raffiee și Jie Feng de la Universitatea Wisconsin-Madison, au descoperit că întreprinzătorii „hibrizi”, persoanele care își mențin jobul permanent în timp ce își lansează noi afaceri, sunt cu o treime mai puțin predispuși să eșueze comparativ cu cei care se lansează în business fără o plasă de siguranță.

 

De asemenea, cercetătorii mai afirmă că proprietarii de afaceri „hibrizi” care trec fac o trecere mai lentă de la job la a lucra pentru ei înșiși „au rate de supraviețuire cu mult mai mari” decât cei care demisionează de la locul de muncă și apoi încep o afacere. Întotdeauna când începi un business există un factor de risc, iar studiul indică faptul că nu trebuie să îți asumi riscuri foarte mari pentru a fi eficient.

 

Studiul îi aduce ca exemple pe antreprenori celebri precum Steve Wozniak, care a lucrat la Hewlett Packard în timp ce era cofondatorul Apple, sau pe Henry Ford, care a început afacerea Detroit Automobile Group în timp ce era încă angajat la Edison Illuminating Company.

 

Totodată, cercetătorii au ajuns la concluzia că, pentru a reuși într-o nouă afacere, trebuie să-ți aloci suficient timp și să testezi terenul. Întreprinzătorii nu trebuie să-și dedice de la bun început tot timpul și toată atenția noilor business-uri pentru ca acestea să aibă succes. Studiul le recomandă antreprenorilor să-și ia, pentru început, angajamente mici, să-și descopere stilul de lucru și abilitățile și să testeze cererea pentru produs, fără a pune toate ouăle într-un singur coș.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed