Şeful Băncii Mondiale a pierdut, în Frankfurt, avionul către Bucureşti şi ajunge cu întârziere

„Avem o mică problemă cu preşedintele Băncii Mondiale, a pierdut o conexiune cred că la Frankfurt, dacă nu mă înşel, aşa încât o să fie un pic decalat. Nu cred că mai este timp de recepţii, pentru că, dacă domnia sa ajunge în timpul după-amiezii, probabil că tot programul va fi decalat”, a spus Ponta.

 

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, va efectua, joi şi vineri, o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

 

El vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012.

 

Preşedinţia României a anunţat, miercuri, că primirea de la Cotroceni a preşedintelui Băncii Mondiale va avea loc, joi, la ora 16.00.

 

Întâlnirea preşedintelui Băncii Mondiale cu premierul Victor Ponta urma să aibă loc la ora 13.30, dar Guvernul a anunţat joi la prânz că întrevederea a fost reprogramată pentru ora 19.00.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed