Şeful misiunii FMI: Legea dării în plată poate periclita dreptul la proprietate, există măsuri mai bune pentru clienţi

„Există iniţiative legislative precum legea dării în plată, care conţin prevederi ce ar putea periclita dreptul proprietăţii private şi submina interesul investitorilor străini. Există măsuri mai bune pentru persoanele aflate în dificultate“, a afirmat Baqir, potrivit News.ro.
Legea dării în plată, aflată la reexaminare în Parlament, a trecut de plenul Senatului şi urmează să intre în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Senatorii au stabilit ca legea să se aplice şi împrumuturilor aflate în derulare, însă numai creditelor imobiliare cu o valoare de până în 150.000 de euro, inclusiv celor acordate prin programul „Prima Casă“.
Oficialul FMI a recomandat autorităţilor din România să reia reformele structurale, „pentru a păstra câştigurile obţinute atât de greu“.
România nu mai are un acord cu Fondului Monetar Internaţional din septembrie 2015. Ultimul acord de doi ani a fost, de altfel, îngheţat o lungă perioadă de timp din cauză că autorităţile române nu au ţinut cont de mai multe solicitări ale experţilor FMI, în special de natură fiscală şi privind reforme structurale.

Citeste mai mult: adev.ro/o419gj

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed