Şeful Opel ar putea închide fabrica din Bochum

Opel, subsidiară a grupului american General Motors (GM), a început recent să oprească producţia modelului Astra în Germania, angajaţii celor patru fabrici din ţară fiind îngrijoraţi de siguranţa locurilor de muncă după apariţia, în presă, a unor informaţii că producătorul de automobile ar putea închide o unitate.

 

Prima unitate afectată de oprirea producţiei Astra în Germania a fost fabrica de la Bochum.

 

Stracke se pregăteşte, astfel, pentru o întâlnire tensionată cu angajaţii de la Bochum.

 

O eventuală decizie de a închide fabrica ar marca cea mai dramatică măsură luată până acum de constructorii auto europeni, care încearcă să se adapteze la scăderea puternică a cererii în urma crizelor financiare din ultimii trei ani.

 

Fabrica de la Bochum are 3.100 de angajaţi şi o capacitate de producţie de aproximativ 160.000 autoturisme pe an.

 

O sursă sindicală germană a declarat pentru săptămânalul WirtschaftsWoche că urmează să dezvăluie dovezi că Opel „a pregătit în secret” un plan de închidere a fabricii de la Bochum.

 

GM este pe cale să oprească producţia Astra şi la cea mai mare fabrică Opel din Germania, situată la Ruesselsheim, modelul urmând să fie asamblat numai în Marea Britanie şi Polonia. Grupul american este pe pierdere în Europa de peste 10 ani.

 

Sindicatele au criticat strategia GM, după ce managementul Opel a promis, acum doi ani, că grupul nu va închide nicio fabrică din Germania şi nu va efectua concedieri masive.

 

Producţia unităţii de la Bochum care nu vizează modelul Astra va fi transferată cel mai probabil la Ruesselsheim.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed