Exclusiv MONEY.ro: Şeful pe online al Vodafone România pleacă pentru a-şi porni propriul business

Jackson a lucrat în cadrul Vodafone România începând cu luna februarie, 2005.

„Stephanie Jackson a decis să îşi încheie, de la sfârşitul lunii noiembrie, activitatea în cadrul Vodafone şi să se retragă pentru o perioadă din domeniu, pentru a fi mai aproape de familie”, au spus reprezentanţii companiei. Aceştia au subliniat că un nou coordonator al ariei de online urmează sp fie numit în curând, fără a preciza despre cine este vorba.

Jackson vrea să pornească o afacere proprie

Contactată de MONEY.ro, Stephanie Jackson a declarat că intenţionează să ia o pauză, pentru a fi mai aproape de familie, pentru ca mai apoi să pornească propria afacere.

„Intenţionez să petrec mai mult timp cu familia mea şi cea a soţului, în Canada şi Republica Cehă. Sunt măritată cu un ceh şi am un copil în vârstă de trei ani. Este imposibil, atunci când lucrezi într-un mediu corporatist, într-o ţară străină, să ai suficient timp pentru copii, mai ales când bunicii locuiesc atât de departe. Mi-a plăcut să lucrez în România, dar după cinci ani aici am dorit să stau cu familia pentru un timp”, a declarat Jackson.

Ea a declarat că va locui pentru câteva luni în Praga, după care îşi va deschide propriul business.

“S-ar putea să mă întorc, eventual, în România, pentru că soţul meu mai are anumite afaceri aici. Vom vedea… depinde de ce oportunităţi apar”, a spus Jackson.

vodafone.ro, sub orange.ro, din punct de vedere al vizitatorilor unici în octombrie

Site-ul vodafone.ro, care este înscris în SATI la categoria IT&C, a înregistrat 622.000 de vizitatori unici în luna octombrie, mai puţin cu 160.000 de utilizatori faţă de competitorul orange.ro.

“Eu nu încerc să iau clienţii Orange sau eMag”, declara Stephanie Jackson în urmă cu aproximativ o lună, într-un interviu acordat Business Standard.

Magazinul online al Vodafone a fost deschis în luna decembrie 2008 şi a înregistrat cele mai bune vânzări în luna iulie.

Potrivit lui Jackson, valoarea medie a produsului sau a serviciului vândut online de Vodafone este de 300-400 de lei (70,2-93,7 euro), însă metoda de plată include şi utilizarea punctelor de fidelitate acumulate de clienţi, ceea ce înseamnă că operatorul nu primeşte întotdeauna echivalentul în bani la valoarea integrală a bunurilor vândute.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed