Şeful unei companii americane de mobilă din Iowa îşi recompensează cei 800 de angajaţi cu o croazieră în Caraibe

Gary Bertch, care conduce compania Bertch Cabinets din Waterloo, Iowa, a anunţat pe Facebook că va plăti pentru toţi angajaţii o croazieră de cinci zile în Caraibe, la începutul anului 2017, scrie news.ro.

 

 

”Vom opri toate activităţile pe 9-13 ianuarie, pentru a putea să plecăm în însoritele Caraibe! Această călătorie nu ar fi fost posibilă fără muncă grea a incredibililor noştri asociaţi! Vacanţă plăcută tuturor!, a scris Bertch.

 

Bertch a arătat că a rezervat patru avioane care îi vor transporta pe angajaţi direct la Miami. Înainte de a se îmbarca pentru croaziera în insulele Caraibe, angajaţii vor fi cazaţi la un hotel de 5 stele.

 

 

Bertch a explicat că anul trecut a promis angajaţilor croaziera pentru a-i stimula să îndeplinească anumite obiective.

 

”Am încercat să îi încurajăm pe oameni să facă un efort pentru a atinge diverse obiective”, a declarat el publicaţiei The Courrier.

 

Compania şi-a recompensat periodic angajaţii de-a lungul anilor, dar nu a mai putut face acest lucru din 2005 din cauza recesiunii.

 

”Este plăcut să ştii că încă există companii cărora le pasă de angajaţi mai mult decât de bonusurile directorilor şi casele lor de vacanţă”, a scris o persoană pe pagina de Facebook a companiei.

 

Publicaţia britanică Evening Standard a notat faptul că anunţul a venit în timp ce mulţi angajaţi ai magazinelor din Marea Britanie au încearcat să obţină zi liberă de sărbătoarea Boxing Day (a doua zi de Crăciun), peste 200.000 de persoane semnând petiţii pentru ca magazinele să fie închise în ziua respectivă.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed