Șeful unei secții de poliție din Timișoara și-a dat demisia. S-a aflat ce făcea

Reprezentanții IPJ Timiș au anunțat că polițistul a demisionat din funcția de șef al secției de Poliție. Conducerea inspectoratului a declanșat o anchetă.

 

 

NEWS ALERT: Premierul s-a vaccinat. Cîțu a purtat un tricou cu mesaj adresat românilor 

 

 

„Ofițerul de poliție și-a dat demisia din funcția de șef al Sectiei de Poliție, continuându-și activitatea pe o funcție de execuție din cadrul I.P.J Timiș. Totodată Inspectorul Șef a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern în vederea analizării situației de fapt. În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse masuri în consecință”, a anunțat IPJ Timiș.

 

 

Ministrul Vlad Voiculescu admite problemele: Se pare că am evaluat greșit

 

 

 

Reprezentanții sindicatului Europol susțin că fostul șef al secției de Poliție obișnuia să se poarte urât cu subalternii.

 

Potrivit unor capturi de pe grupurile interne de comunicare, șeful vorbește urât cu polițiștii, îi amenință și îi hărțuiește. Potrivit capturilor, în discuții sunt folosite numeroase amenințări precum „te bat de vorbești singur pe stradă”, „te încing cu bătaia” și „pornește dracului rampele”.

 

„Amenințările, hărțuirile și chiar violența sunt nelipsite din comportamentul și limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliție, care este șeful Secției 4 Poliție din Timișoara. Efectiv am rămas consternați când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de Whatsapp al Secției 4 Poliție și ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular polițiștilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan”, au scris, pe Facebook, sindicaliștii.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed