SEMNAL? Președintele Ungariei nu a mai venit la summitul din România, premierul Orban era în vizită LA PUTIN!

0

Potrivit agenției MTI, un comunicat difuzat de Biroul președintelui Ungariei anunța că Janos Ader a fost nevoit să-şi anuleze vizita la Bucureşti pentru a participa marţi la summitul Iniţiativei celor Trei Mări din cauza unei defecţiuni la avionul cu care urma să călătorească. Preşedintele Janos Ader a fost reprezentat la eveniment de ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

 

Președintele Ungariei, care provine din rândul formațiunii FIDESZ, care e condusă de premierul Viktor Orban. De la alegerea sa, în mai 2012 (reales apoi în 2017), președintele Ungariei a mai fost în țara noastră, dar în special în vizite private. Anul acesta, în mai, președintele a venit la pelerinajul catolic de la Dealul Şumuleu, de lângă Miercurea Ciuc, iar în martie a fost prezent în Bihor la redeschiderea Turnului Ciunt de la Salonta. La Cotroceni, Janos Ader a fost primit de Klaus Iohannis în noiembrie 2015, când președintele Ungariei a participat la summitul Statelor Europei Centrale și de Est găzduit de România. Totuși, în cei șase ani de când este președintele Ungariei, Janos Ader nu a venit niciodată într-o vizită oficială bilaterală.

 

mai multe, pe digi24