Senatul a adoptat, decizional, proiectul care ratifică acordul guvernelor României şi SUA pentru cooperarea pe proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă

Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 30 de ani şi va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părţi solicită acest lucru. În perioada 7 – 9 octombrie 2020, la Washington, a fost parafat proiectul de Acord între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo – electrice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, prin care se va retehnologiza Unitatea 1 şi se va extinde capacitatea CNE Cernavodă, prin construirea Unităţilor 3 şi 4, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei. Tehnologia utilizată în dezvoltarea unităţilor 3 şi 4 va fi CANDU 6.

Ulterior, în data de 9 decembrie 2020 acordul între cele două guverne a fost semnat şi la Bucureşti în prezenţa ministrului Energiei Virgil Popescu, a premierului interimar de atunci Nicolae Ciucă, Aleshia Duncan, Departamentul Energiei din SUA, Kimberly Reed, preşedintele Băncii de Import-Export a SUA şi a ambasadorului SUA în România de la acea vreme, Adrian Zuckerman, mai indică sursa citată.

Pe 10 martie, Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru ratificarea acordului între Executivul României şi cel al SUA privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din ţara noastră. Iniţiativa legislativă a fost trimisă în procedură de urgenţă în Parlament.

Pe 12 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed