SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Fondul Proprietatea trage toată Bursa în jos. Acţiunea FP, spre 0,5000 lei „bucata“

Acţiunile FP se vor tranzacţiona astăzi „ex-dividend“ (adică cei care le cumpără azi nu mai au dreptul la dividende). „Asta înseamnă că preţul acţiunilor FP ar trebui să scadă aproximativ cu valoarea dividendului net (0,0311 lei pe acţiune)“, potrivit lui Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

Toată bursa se află sub imperiul scăderilor datorate datelor „ex – dividend“. De aceea cotaţiile vor scădea, ceea ce este „firesc şi logic, dar nu înseamnă că investitorii pierd bani ci doar că preţurile se ajustează în jos pentru că aceia care cumpară de acum înainte, în cazul unor emitenţi, nu vor mai primi dividende“, explică Iulian Panait.

În ceea ce priveşte acţiunile FP, în particular, „mizăm pe faptul că preţul lor va scădea cu mai puţin decât valoarea dividendului net. Ca atare credem că, cel puţin în şedinta de joi, acesta se va menţine peste pragul de 0,5 lei pe actiune“, conchide analistul de la KTD Invest.

Alte cîteva indicii de la Iulian Panait: titlurile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au o evoluţie mixtă, tendinţa fiind descendentă pentru SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) dar relativ stabilă, până acum, pentru SIF Muntenia (SIF4),  care va plăti un dividend foarte bun) şi pentru SIF Banat Crişana (SIF1). Transelectrica (TEL ) şi Transgaz (TGN), ca şi CONDMAG (COMI) şi Dafora (DAFR) rămân în defensivă.

„Aversiunea la risc a revenit miercuri pe piata internationala. Cotatiile marfurilor au scazut puternic, dolarul s-a apreciat iar asta a condus la scaderea indicilor bursieri. Pe piata europeana scaderile au fost de amploare mai redusa insa e de asteptat ca tendinta negativa sa continue in deschiderea zilei de joi“, comentează preşedintele KTD Invest.

Auspiciile internaţionale sunt negative. Pieţele contractelor la termen (futures, v. Bloomberg) pe principalii indici ai burselor lumii nu dorm o clipă şi arată sentimente favorabile, dar adevărul îl „vor arăta“ contractele futures pe indicele american S & P, după prânz.

Indicele BET Fi (al societăţilor de investiţii financiare – SIF, şi al Fondului Proprietatea – FP) s-a oprit ieri în noul interval de siguranţă identificat  de analistul Dan Rusu între 24.500 – 23.800. „Doar dacă BET-FI cade în această săptămână sub acest interval mai permisiv abandonăm în favoarea alternativei negative“, spune analistul de la BT Securities.

Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

SIF-urile şi Fondul Proprietatea sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

SUPORTURILE sunt niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Suporturile sunt de obicei  fost puncte minime cheie.
REZISTENŢELE sunt niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri este care tendinâa de creştere nu mai poate trece. Sunt de obicei foste puncte maxime cheie.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed