Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Târgu Jiu

0

Sergiu Nicolaescu a participat la şedinţa festivă a Consiliului Local Târgu Jiu, în care consilierii prezenţi au votat în unanimitate propunerea prin care acesta este declarat cetăţean de onoare al oraşului.

 

Originar din Târgu Jiu, Nicolaescu le-a spus consilierilor locali şi primarului Florin Cârciumaru că este impresionat şi că nu îi va uita niciodată întrucât această zi în care a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului este una extrem de importantă pentru el.

 

„Vă mărturisesc că m-aţi impresionat prin gestul dumneavoastră şi prin tot ceea ce aţi făcut. E mare lucru. Mă pot mândri cu domniile voastre şi nu vă voi uita niciodată”, spus actorul.

 

El a vorbit apoi despre cariera sa profesională, precizând că peste tot pe unde a fost prin lume a spus că este născut la Târgu Jiu.

 

„Ceea ce am făcut în viaţă, în primul rând, a însemnat muncă. Am făcut peste 60 de filme, am 135 de milioane de telespectatori în România şi peste un miliard de telespectatori în lume şi, cu toate acestea, ca gorjeni şi ca olteni vă puteţi mândri pentru că întotdeauna am spus cu mândrie că sunt născut în Târgu Jiu. Pentru mine filmul a însemnat ceea ce era mai important în viaţă. Existenţa mea”, a mai spus Nicolaescu.

 

Tot joi, la Târgu Jiu va fi inaugurat cinematograful din oraş care va purta numele actorului Sergiu Nicolaescu.

 

Cinamatograful este singurul din oraş, fiind vorba despre vechiul cinematograf „Victoria”, care în ultimul an a fost închis, în această perioadă fiind modernizat, printr-o investiţie a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) şi a autorităţilor locale. Sala de proiecţie este una 3D şi a fost complet modernizată.