Serviciul de Internet prin satelit Starlink, activat în Ucraina de către grupul SpaceX, anunţă Elon Musk

”Serviciul Starlink este acum în funcţiune. Alte terminale sunt pe drum”, a anunţat CEO-ul Tesla şi grupului astronautic SpaceX.

Vicepremierul ucrainean Miahailo Fedorov l-a abordat sâmbătă pe miliardar pe reţeaua de socializare şi i-a cerut să furnizeze Ucrainei staţii Starlink.

”În timp ce încercaţi să colonizaţi Marte, Rusia încearcă să ocupe Ucraina! Rachetele dumneavoastră aterizează cu succes din spaţu, însă rachete ruseşti atacă civili ucraineni! Vă cerem să furnizaţi Ucrainei staţii Starlink”, a scris sâmbătă oficialul ucrainean însărcnat cu sectorul digital.

Fedorov i-a cerut de asemenea lui Musk să-i încurajeze pe ruşii ”cu capul pe umeri” să se opună Guvernului rus.

SpaceX a lansat vineri o a doua încărcătură de 50 de sateliţi Starlink, care urmează să furnizeze o conexiune la Internet unor clienţi din întreaga lume.

Era neclar, sâmbătă, ce capacităţi aveau utilizatorii din Ucraina la sol să folosească serviciul Starlink.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed