Sezonul de rafting se încheie în weekend pe Bistrița pe plute de lemn

 

Concursul va aduce la start aproximativ 50 de practicanţi de sporturi nautice cu ambarcaţiuni moderne, dar şi câţiva localnici cu plute tradiţionale, confecţionate din buşteni.
Startul se va da din comuna Satu Mare, iar participanţii îşi vor testa abilităţile pe o distanţă de 11 kilometri. Vor fi patru categorii de ambarcaţiuni: caiac white water, caiac de tură, canoe şi raft. Concurenţii se vor întrece în cadrul a două probe: „Duşi pe val” şi „Slalom”.  Înainte de prima probă, publicul va putea urmări o demonstraţie de plutărit, iar localnicii le vor arăta spectatorilor cum se construieşte o ambarcaţiune tradiţională din buşteni.
Pe 22 octombrie, publicul va avea ocazia să se transforme în participant activ la această competiţie. Organizatorii pun la dispoziţie ambarcaţiuni şi echipamente, astfel încât spectatorii cei mai curajoşi să trăiască senzaţii tari.

Sâmbătă, 22 octombrie, se va desfăşura în judeţul Suceava competiţia  „ Tradiţii şi adrenalină pe Bistriţa”, eveniment care va  închide şi sezonul de rafting   Concursul va aduce la start aproximativ 50 de practicanţi de sporturi nautice cu ambarcaţiuni moderne, dar şi câţiva localnici cu plute tradiţionale, confecţionate din buşteni.   Startul se va da din comuna Satu Mare, iar participanţii îşi vor testa abilităţile pe o distanţă de 11 kilometri.

 

Vor fi patru categorii de ambarcaţiuni: caiac white water, caiac de tură, canoe şi raft. Concurenţii se vor întrece în cadrul a două probe: „Duşi pe val” şi „Slalom”.  Înainte de prima probă, publicul va putea urmări o demonstraţie de plutărit, iar localnicii le vor arăta spectatorilor cum se construieşte o ambarcaţiune tradiţională din buşteni.    Pe 22 octombrie, publicul va avea ocazia să se transforme în participant activ la această competiţie. Organizatorii pun la dispoziţie ambarcaţiuni şi echipamente, astfel încât spectatorii cei mai curajoşi să trăiască senzaţii tari.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed