x


  • EUR
    4.8703
    USD
    4.0980
string(7) "externe"

Și totuși imunitatea de grup funcționează. Un caz de studiat cu atenție

După ce situația părea scăpată de sub control, sistemului sanitar fiind suprasolicitat de bolnavii de COVID-19, mulți pacienți murind în case, în orașul amazonian Manaus, epidemia a cedat, fără să fie luate niciun fel de măsuri.

Autor: Alice Drăghici | Sursa: Money.ro | Publicat: 30.08.2020, 12:34

Numărul de internări a scăzut – de la un vârf de 1.300 de pacienți în mai la sub 300 în august. Rata deceselor a ajuns de la circa 120 de morţi zilnic la aproape de zero.

 

Într-o ţară, Brazilia, devastată de pandemia COVID-19 -în care peste 3.6 de milioane de oameni s-au infectat şi peste 114.000 au decedat – evoluţia epidemiei în orașul Manaus i-a uimit pe epidemiologi,  mai ales că  nu s-a impus vreo carantină şi nici măsuri de prevenţie de succes precum în Asia şi Europa, relatează Washington Post.

 

În primăvară oraşul  devenise un simbol al modului devastator în care se poate manifesta boala într-o parte săracă a lumii.

 

Revenirea aproape de normalitate s-a produs în mod neaşteptat, iar oamenii de ştiinţă şi oficialii din sistemul de sănătate nu au o explicaţie, ceea ce poate readuce în prim-plan dezbaterile privind imunitatea de grup şi nivelul de transmitere comunitară a virusului dincolo de care epidemia descrește.

 

Factorii care au temperat manifestarea epidemiei în oraşe precum Manaus şi Guayaquil (Ecuador) – în care morţii erau lăsaţi pe străzi – rămân necunoscuţi, deocamdată – probabil un rol îl au modificări ale comportamentelor şi caracteristicile comunităţilor.

 

Potrivit calculelor iniţiale imunitatea colectivă este atinsă atunci când între 60 şi 70% din populaţie a dezvoltat anticorpi. Or, Guayaquil nu a trecut de 33%, în timp ce Manaus n-a depăşit 20%.

 

Jarbas Barbosa da Silva, directorul asistent al Organizaţiei sanitare Pan American, spune că o ipoteză este că Manaus a atins un vârf puternic în care rata de transmitere comunitară a fost atât de mare că s-a produs ”un anumit tip de imunitate colectivă”.

 

În Manaus a avut loc un proces gradual, în care numărul de cazuri zilnice a crescut şi a existat o progresie susţinută.

 

Curba numărului de cazuri arată că boala a urmat o ”dinamică naturală”. Manaus a plătit însă „un preţ ridicat” pentru ea – au murit de trei ori mai mulţi oameni decât normal – oraşul de două milioane de locuitori de pe Amazon a îngropat cu circa 3.300 de oameni mai mult – ”Asta nu a fost o strategie, ci o tragedie”, subliniază Barbosa.

 

Deși situat în mijlocul Amazonului, Manaus reprezintă un punct important în mai multe rute comerciale. Virusul a fost adus aici din China, Europa şi SUA şi s-a răspândit nedetectat ca apoi numărul de infectări să explodeze şi să copleşească sistemul sanitar.

 

În mai, doctorii se plângeau că oamenii mor în casele lor pentru că spitalele nu-i mai pot prelua. Se simţeau neputincioși. Într-un oraş sărac precum Manaus, unde mulţi abia supravieţuiau şi înainte de epidemie, o carantină ar fi stârnit haos social, așa că străzile au continuat să fie aglomerate.

 

Primarul din Manaus, Arthur Virgílio Neto, a declarat că s-a străduit în van să determine oamenii să respecte distanţarea socială.

”Nu a existat realmente. Oamenii erau afară şi nimeni nu a putut pricepe de ce. În cele mai rele ore, mă deplasam spre spitalul de campanie şi blocat în trafic, mă întrebam: de ce nu sunt în case? De ce au ieşit?”, spune edilul.

 

Zilnic ambulanţele formau o coadă cu pacienţi care aveau nevoie de internare, iar uneori aşteptau ore în şir ca cineva să moară şi să elibereze un pat.

 

Apoi nimic din toate acestea nu s-a mai întâmplat.

 

Primul semn a fost că numărul apelurilor la urgenţă era în scădere. Sirenele ambulanţelor nu mai răsunau pe străzi. Apelurile pacienţilor cu coronavirus s-au redus – de la 2.410 în aprilie la 180 în iulie. A urmat eliberarea secţiilor de terapie intensivă.

 

Străzile au devenit din nou pline de oameni, care s-au înghesuit la scăldat şi petreceri, ignorând în mare măsură apelurile la purtarea măştii. S-au deschis şcolile private cărora le-au urmat cele publice. Sute de cazuri se raportau zilnic, dar mult mai puţine necesitau spitalizare.

”Nu există explicaţii concrete. Poate s-a creat o imunitate nedetectabilă în populaţie. Sau poate populaţia relativ tânără a stopat partea cea mai rea. Problema e că nu ştim câţi oameni sunt susceptibili. La început ne gândeam că toţi sunt, dar nu mai pare acum că toată lumea este. Ne determină să reconsiderăm teoria imunităţii de turmă”, apreciază Henrique dos Santos Pereira. cercetător la Federal University of Amazonas.

 

Teoria imunităţii colective este luată în calcul atunci când se vaccinează în masă: rata transmiterii unei boli reprezentând un criteriu de stabilire a procentajului de oameni care trebuie imunizaţi, de exemplu, pentru rujeolă proporţia ajunge la 95%.

 

Într-o epidemie în curs imunitatea colectivă funcţionează diferit – boala nu dispare după a fost atinsă un anumit procent, ci mai curând numărul potenţialul victime scade şi rata transmiterii decelerează până se epuizează.

 

Odată ce rezerva de potenţiale victime atinge o masă critică o resurgenţă explozivă devine improbabilă. Deja un număr mare de oameni au contractat virusul.

 

Tom Britton, matematician la Universitatea din Stockholm, studiază ceea ce se numeşte ”eterogenitatea în susceptibilitate” – un alt model al imunităţii colective care are la bază diferenţele între indivizi: unii se îmbolnăvesc pentru că sunt sociali activi, alţii pentru că sunt mai vulnerabili.

 

Această eterogenitate ar reduce procentajul infectării pornind de la care imunitatea de grup e atinsă. De exemplu, cei social activi contractează virusul primii – odată ce însă ies din rândurile potenţialelor victime riscurile scad pentru toată lumea.

 

Un studiu efectuat de o echipă condusă de Tom Britton a relevat faptul că acest factor ar reduce procentul de la care începe imunitatea de grup la 43%. Alţi oameni de ştiinţă spun că ea poate fi şi sub 20%.

 

Într-un studiu încă nerevizuit ştiinţific asupra oraşelor europene atinse de epidemie Gabriela Gomes, matematician la o universitate din Glasgow, explică că în lipsa imunităţii numărul cazurilor va creşte odată ce sunt ridicate restricţiile.

 

Dar ce s-a întâmplat în Manaus indică faptul că numărul cazurilor nu a crescut, ba chiar a continuat să scadă – în mod neaşteptat. Totuşi cercetătorii nu pot spune că în cele mai afectate oraşe ce-a fost mai rău a trecut.

 

”În Manaus, poate că s-a terminat, asta a fost tot. Realitatea e că asta ne-am dori să fie adevărat. Este biasul confirmării. Nu putem alege acele dovezi de care se leagă speranţele noastre. Trebuie să fim prudenţi pentru că ne putem trei cu o explozie”, spune Jeffrey Shaman, cercetător în ştiinţe ale sănătăţii la Universitatea Columbia.