Simona Halep a ajuns pe masa de operație: „A fost singura soluție!” Anunțul sportivei

La două săptămâni după eliminarea de la US Open, Simona Halep a anunțat că a suferit o intervenție chirurgicală. Fostul lider WTA s-a operat la nas, din cauza unei probleme de respirație, dar și-a făcut și o intervenție estetică.

Simona Halep a trecut printr-o intervenție chirurgicală, la două săptămâni după eliminarea de la US Open. Fostul lider WTA a anunțat pe rețelele de socializare că și-a rezolvat problemele de respirație cu care s-a confruntat în ultima vreme.

Românca s-a operat la nas, ocazie cu care și-a făcut și o intervenție estetică. Halep a notat că totul a decurs bine și că, după câteva săptămâni de odihnă, va reveni la antrenamente.

Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât am fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava. Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației.

Dr. Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție estetică. Mulțumesc! Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte să reiau antrenamentele. Ne vedem în curând pe teren!„, a fost mesajul postat de Simona Halep pe contul său de Instagram.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed