Simona Halep, răspuns TRANȘANT pentru premierul Mihai Tudose

Acum câteva luni, acesta afirmase  mai în gluma, mai în serios, într-o discuţie alături de câţiva colegi: „Domn’e, hai să schimbam legea până când nu se apucă sau nu încolţeşte foarte serios ideea cuiva să rămană gravidă, să faca un copil şi mă refer la Simona Halep, fiindca veniturile pe ultimul an au fost destul de mari. Câteva milioane de euro şi va trebui să-i dam 85% din venituri”. Discuţia era legată de limitarea indemnizaţiei post natale.

 

„Să stea liniştit, nu am nevoie de banii statului”

 

Vorbele acestuia au apărut în presă, iar Simona Halep a vorbit acum despre acest subiect. „Sincer, pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acest discurs. Nu cred că aş avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul. Nici până acum nu am primit ceva pentru sport, ca să ajung aici unde am ajuns, iar eu am avut foarte multe greutăţi. Pot să-i spun să stea linistit, e ok, n-o să iau atâţia bani de la stat”, a spus Simona Halep, la Digi Sport

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed