Sindicaliştii din domeniul metalurgic anunţă protest la sediul Ministerului Energiei, reclamând că preţurile mari la electricitate şi gaz vor duce la închiderea fabricilor

Acţiunea de protest, susţinută de sindicate afiliate la Federaţia Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă şi Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom este anunţat pentru vineri, 9 septembrie între orele 11:00-13:00 în faţa sediului Ministerului Energiei. 

„În acest moment Alro Slatina a închis 60% din electroliză abandonând planurile de revenire la capacitate maximă, fiind nevoiţi să trimitem sute de angajaţi în şomaj tehnic, precum şi disponibilizări ale personalului angajat închizând chiar şi Alum Tulcea, fiind nevoiţi să cumpărăm alumină din import pentru cele 2 hale rămase deschise în Alro Slatina”, transmit sindicaliştii printr-un comunicat dat publicităţii luni.

Aceştia solicită „măsuri imediate” pentru sprijinirea industriei cerând un „un mecanism de reglementare a pieţei pe termen scurt, deoarece toată populaţia din România va fi afectată, facturile vor creşte considerabil, oamenii  nemaiputând face faţă scumpirilor exagerate”.

Potrivit documentului citat, de activitatea SC Alro şi Alum Tulcea depind aproximativ 20.000-30.000 de locuri de muncă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed