Sindicatele anunţă că salariul minim stabilit de Guvern pentru 2008 este de 450 lei

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, într-o conferinţă de presă, că prin menţinerea salariului minim pe economie la o valoare mult sub salariul mediu, şi anume de 450 de lei, guvernul adoptă „modelul social sud-american”, în care majoritatea lucrătorilor trăiesc la limita subzistenţei şi doar câţiva sunt foarte bogaţi. În opinia lui Costin, deşi salariul minim pe economie ar trebui stabilit în funcţie de coşul minim de trai, valoarea stabilită de guvern este cu mult sub acest indicator, calculat de sindicate în jurul valorii de 650-700 de lei.

Totodată, liderul sindical a precizat că, în 2000, guvernul A semnat Carta Socială Europeană, prin care se angaja ca, într-un timp scurt să ajusteze diferenţa dintre cele două salarii, astfel încât valoarea salariului minim să reprezinte 60% din salariul mediu pe economie. În prezent, ponderea salariului minim în cel mediu este sub 30%. În acelaşi timp, prin programul de guvernare, actualul executiv promisese, bazându-se pe prognozele macroeconomice, că salariul minim va ajunge la 654 de lei, în 2008.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed