x


  • EUR
    4.7536
    USD
    4.3072
string(8) "sanatate"

Sindromul de suprasolicitare la sportivi

Atunci când sportivii nu reușesc să se recupereze după antrenament sau competiții, devin progresiv obosiți și ajung să aibă o slabă performanță sportivă.

Author: Catalina Mares | Sursa: Money.ro | Publicat: 28.06.2019, 15:05

În absența unei cauze medicale, acest lucru se definește ca și sindrom de suprasolicitare, sau burnout. Condiția este secundară stresului de antrenament sau competiție, dar cauza exactă și mecanismele fiziopatologice nu sunt încă pe deplin cunoscute. O multitudine de factori pot concura la imposibilitatea de recuperare post antrenament sau competiții.

Sindromul de suprasolicitare la sportivi nu este un fenomen izolat, incidența fiind, conform unor studii, de 65% în cazul înotătorilor și de 60-64% în cazul atleților. De asemenea, tot în cazul înotătorilor, s-a demonstrat că rata de recidivă este crescută, 91% fiind la un al doilea episod față de 34% dintre cei aflați pentru prima dată în această situație.

Există patru ipoteze care încearcă să explice fiziopatologia sindromului de suprasolicitare la sportivi. Prima, ipoteza dezechilibrului autonom, are la bază dezechilibrul sistemului nervos autonom. În perioadele de antrenament susținut, din cauza eliberării crescute de catecolamine, se produce un feedback negativ care duce la scăderea secreției de catecolamine. Creșterea metabolismului, în timpul perioadei de antrenament, determină un dezechilibru al aminoacizilor plasmatici și alterarea metabolismului neurotransmițătorilor, ceea ce duce la concentrații crescute ale aminoacizilor aromatici – fenilalanină, triptofan și tirozină – și la efecte inhibitorii asupra sistemului nervos simpatic. A doua ipoteză, a oboselii de tip central, se referă la creșterea sintezei 5-hidroxitriptaminei (serotoninei) la nivelul sistemului nervos central. Antrenamentele intense duc la depleția glicogenului în mușchi și oxidarea aminoacizilor cu catene ramificate – leucină, izoleucină și valină – la glucoză. Totodată, crește și nivelul acizilor grași, care competiționează triptofanul la situsurile de legare a albuminei, ceea ce duce la creșterea nivelului plasmatic de triptofan. Ca urmare, o cantitate crescută de triptofan ajunge la nivelul sistemului nervos central, unde este convertită în 5-hidroxitriptamină (serotonină), care are rol important în numeroase funcții neuroendocrine și emoționale. A treia ipoteză, a depleției de glicogen, implică trei mecanisme: depleția de glicogen duce la un nivel scăzut de glicogen la nivel muscular, ceea ce se traduce prin oboseală musculară și scăderea performanței; depleția de glicogen produce oxidarea aminoacizilor cu catene ramificate și oboseală de tip central; depleția de glicogen conduce la o stare catabolică și la modificări neuroendocrine. În fine, cea de a patra ipoteză, a citokinelor, teoretizează că leziunile tisulare cronice, fără regenerare, au ca efect un răspuns inflamator sistemic. Acesta duce la creșterea concentrației interleukinelor, interferonilor și a factorului de necroză tumorală, care acționează la nivel central, producând oboseală de tip central, anorexie, depresie și schimbări la nivelul axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal și hipotalamo-hipofizo-gonadal.

Din punct de vedere clinic, sindromul de suprasolicitare la sportivi se caracterizează prin: oboseală, pierderea apetitului și a libidoului, anxietate, iritabilitate, furie, insomnie, depresie, oboseală musculară la un nivel de efort tolerat anterior, scăderea performanței, dureri musculare persistente, creșterea frecvenței cardiace de repaus, reducerea frecvenței cardiace maxime și a VO2 maxim, alterarea contractilității cardiace și a volumului plasmatic.

Diagnosticul sindromului de suprasolicitare la sportivi este unul de excludere. El poate fi pus, dacă în ciuda repausului timp de două săptămâni, oboseala persistă și sportivul nu se recuperează. Analizele de laborator nu sunt foarte utile, totuși în ultima vreme se discută de valoarea glutaminei, un aminoacid neesențial, care este scăzută la sportivii suprasolicitați. Asta lasă locul unei posibile terapii de viitor, deși, până în acest moment, nici un studiu nu a demonstrat o recuperare mai bună, în urma administrării de suplimente cu glutamină.

Dr. Cătălin Colț
Medic rezident medicină sportivă
Institutul Național de Medicină Sportivă