Situație incredibilă la Tg. Mureș! Se cere REFERENDUM pe propunerea controversată a primarului FLOREA

Un consilier al primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a anunţat, joi seara, că mai mulţi locuitori şi-au exprimat dorinţa de a fi organizat un referendum local privind problema lansată în dezbatere de edilul Dorin Florea, în legătură cu responsabilitatea naşterii unui copil.

 

„După apariţia în presă a comunicatului domnului primar Dorin Florea cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea naşterii unui copil şi pe fondul reacţiilor publice ale politicienilor, mai mulţi târgumureşeni şi-au exprimat dorinţa organizării unui referendum local. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie, se analizează”, a precizat, pentru Agerpres, Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu Mureş.

 

Claudiu Maior a afirmat, joi seara, pe o pagină de socializare, că „unii muncesc” şi cer referendum împotriva celor „care vor să huzurească pe banii copiilor”, iar alţii vor protesta, vineri, „revoltaţi că li se fură ‘lenea’!”.

 

„La proteste înainte, la muncă înapoi! Unii muncesc şi cer referendum împotriva celor care vor să huzurească pe banii copiilor, iar alţii mâine protestează, revoltaţi că li se fură ‘lenea’! Cine să ne mai înţeleagă?! Am înţeles că mâine, o platformă civică sub denumirea ‘Aresel’ din Bucureşti doreşte un miting la Târgu Mureş! Vin aici să ne certe, pentru că am îndrăznit să spunem cu voce tare, tot ce alţii şoptesc pe la colţuri. Înainte de proteste, le aduc la cunoştinţă că Primăria Municipiului Târgu Mureş s-a implicat în integrarea şi dezvoltarea comunităţii rromilor, fiind una din primele primării din ţară care a susţinut şi a investit în: şcolarizare cu transport gratuit, formare profesională, ateliere de tâmplărie, construirea de locuinţe cu toate utilităţile, baie comunală, asfaltarea drumurilor, biserică etc., singura condiţie fiind ca aceştia să meargă la lucru şi să îşi ducă copiii la şcoli”, a afirmat Claudiu Maior, pe Facebook.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed