Snap face concedieri masive

0

Snap va concedia 20% din forţa de muncă, ce numără în prezent peste 6.400 de angajaţi, susţin sursele The Verge. Asta înseamnă că se vor pierde peste 1.280 de locuri de muncă.

Concedierile încep chiar miercuri şi vor lovi mai multe departamente ale companiei. Printre cele mai afectate departamente se vor numărA cel care construieşte mini aplicaţii pentru Snapchat, cel care dezvoltă aplicaţia Zenly şi cel de hardware.

Nu este o surpriză faptul că aceste concedieri afectează departamentul de hardware, mai ales după ce compania a decis să nu mai producă drona Pixy, la doar câteva luni după ce a lansat-o.

În plus, doi dintre executivii Snap, Jeremi Gorman (Chief Business Officer) şi Peter Naylor (şeful vânzărilor pentru continentele americane) pleacă la Netflix, unde se vor ocupa de viitoarele planuri cu reclame ale serviciului de streaming.

Snap a avut un 2021 foarte slab, cu o scădere de aproape 80% a valorii acţiunilor.

În timpul pandemiei, compania a făcut foarte multe angajări. În martie 2020 avea 3.427 angajaţi cu normă întreagă. Un an mai târziu ajunsese deja la 6.446 de angajaţi.

Deşi are 347 de milioane de utilizatori activi, Snap a reuşit să scoată profit doar o singură dată din 2017, când s-a listat la bursă.