Soarta politicienilor ieşiţi din puşcărie. Ce s-a ales de foştii miniştri Dan Şova, Miron Mitrea sau Relu Fenechiu

Deja o parte considerabilă a ”marilor corupți” din politică și-au ispășit pedepsele și au ieșit din puşcărie. În majoritatea cazurilor, au mai trebuit sau vor trebui să meargă prin instanțe fie pentru a-și repara reputația, fie să dea explicații pentru alte fapte comise. Ce au însă toți în comun este eșecul relansării lor în politică.

 

Adrian Năstase își apără Marea Cruce

După ani în șir de mers prin tribunale, inclusiv pentru cererile de eliberare condiționată de care au beneficiat aproape toți politicienii condamnați pentru acte de corupție, unora pare că le vine greu să renunțe la această îndeletnicire.

 

Este și cazul lui Adrian Năstase care tocmai i-a dat în judecată pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban pentru că au semnat, respectiv contrasemnat, decretul prezidențial prin care i-a fost retras Ordinul Național în grad de Mare Cruce.

 

Pe 11 decembrie 2019, președintele a semnat o serie de decrete prin care au fost retrase decorațiile acordate de statul român unor persoane cu condamnări penale. Pe lângă Adrian Năstase, erau vizați Gheorghe Mencinicopschi, Miron Mitrea, Adrian Severin și Dan Voiculescu.

 

În pofida mesajelor constante de susținere a partidului său, postate pe blog, Năstase nu a fost căutat pentru un sfat de cei care s-au succedat la conducerea PSD, cu toate că la momentul condamnării mai toți îl plângeau ca pe un martir al social-democrației.

 

Articolul integral pe FANATIK

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed