Solaris va livra 9 autobuze electrice la Sibiu, valoarea contractului fiind de circa 23,48 milioane de lei plus TVA

„Solaris Bus & Coach, lider european în producţia de vehicule electrice pentru transport public, anunţă semnarea unui contract cu municipiul Sibiu pentru livrarea a 9 autobuze electrice Solaris Urbino 12. Procedura de achiziţie a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea contractului se ridică la circa 23,48 milioane de lei plus TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi trei staţii de încărcare electrică rapidă şi alte nouă staţii de încărcare lentă”, a informat compania.

Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 23 de luni.

Cele nouă autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Sibiu. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lăţime şi o înălţime de 3,48 m şi poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate.   

Cele trei staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. În prezent, Solaris este lider de piaţă pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, graţie gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator şi autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed