Solistul napoletan Ciro de Luca, a împlinit 20 de ani de când s-a mutat aici! ”Am devenit mai mult român decât italian”

0

Având în vedere că aici și-a legat o familie și are copii, Ciro (50 ani) se simte mai mult român și știe mai toate cântecele noastre patriotice.

M-am născut în Napoli, din mama româncă. Am petrecut aici aproape 20 de ani, așa că mă consider mai mult român decât Italian”, ne spune Ciro, care a lăsat o carieră de ofițer la Carabinieri. A absolvit Academia militară aplicația carabinieri, a fost activ 11 ani într-o brigadă operațională, după care a ales o meserie mai puțin periculoasă,  muzica și scena muzicală. ”Meseria de carabiner a fost una frumoasă dar foarte riscantă, mai ales în zona unde am activat”, păstrează discreția Ciro despre meseria sa de ofițer în rezervă.

Artistul care a ales să treacă după 2000 de ani ”podul lui Apolodor din Damasc” și să se stabilească aici în urmă cu fix 20 de ani, s-a născut în 1970 la Napoli din tată italian și mamă româncă, Dobrogea fiindu-i cunoscută din vacanțe, chiar dinainte de ’89.

 

Milionarul Dan Nicorescu, jefuit în propria-i casă! Hoții i-au sustras, folosind violența, bani și bijuterii de 300.000 euro

Fost carabinier, solistul a venit în România să participe la Festivalul de la Mamaia și aici a rămas

În România a rămas după ce a descoperit plăcuta emoție a scenei (a fost concurent la Festivalul de muzică ușoară de la Amara, în 1999) și brusc a hotărât să înlocuiască pericolul meseriei sale. Fermecându-l pe Alexandru Arșinel, Ciro s-a stabilit definitiv aici, fiind văzut timp de 10 ani la principalul Teatru de revistă românesc, ”C. Tănase”.

”România am văzut-o pentru prima oară la 4 ani.Vin în România de mic, mi-am petrecut vacanțele de vară și iarnă la Fetești, la bunici. Nu sunt cetățean român deoarece, la 18 ani eram elev la carabinieri iar mama mea abia și-a recăpătat cetățenia română. Și, prin lege, doar fratele meu, care era minor pe vremea aceea a obținut cetățenia automat”, explică Ciro care este atât de simpatizat în lumea muzicală românească. Ciro a împrățit scena muzicală de zeci de ori cu regretații Mădălina Manole, Mihai Constantinescu, dar și cu Gabriel Dorobanțu,  Aurelian Temișan, Adrian Enache și mulți alții.

Delia, desupra tuturor! A cumpărat unul din cele mai râvnite și la înălțime penthouse-uri din București