Sondaj: Doar 30% dintre britanici s-ar vaccina în mod sigur împotriva noului coronvirus

Cercetătorii au mai afirmat că guvernul britanic şi companiile de media socială trebuie să combată dezinformarea pentru a un vaccin să fie aceptat pe scară largă.

Un sondaj efectuat de Ipsos Mori şi universitatea Kings College London a arătat că 30% dintre persoanele din Marea Britanie au afirmat că sunt sigure că se vor vaccina pentru Covid-19, dacă va fi disponibil un vaccin.

O pondere de 23% au spus că foarte probabil se vor vaccina şi 20% că destul de probabil.

Cu toate acestea, 16% dintre respondenţi au spus că fie este improbabil că se vor vaccina, fie în mod sigur nu.

Dintre cei care au au afirmat că în mod sigur nu se vor vaccina, 36% au spus că ”se acordă o atenţie prea mare” vaccinului împotriva virusului care a provocat moartea a 47.000 de oameni în Marea Britanie, în timp ce 34% au afirmat că guvernul britanic încearcă să controleze populaţia obligându-i pe oameni să poarte măşti.

Potrivit realizatorilor cercetării, există o legătură clară între opoziţia faţă de un vaccin şi media socială, ca sursă de informare. O proporţie de 27% dintre respondenţi au spus că se informează de pe  Whatsapp şi că este improbabil să contracteze virusul.

Profesorul Bobby Duffy, directorul institutului pentru politici al Kings College London, a avertizat că scepticismul faţă de vaccinuri este alimentat de teorii ale conspiraţiei şi de lipsa de încredere în politicieni i în ştiinţă.

Premierul Boris Johnson a afirmat luna trecută că oamenii care se opun vaccinurilor sunt ”nebuni”.

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a cerut luna trecută membrilor Parlamentului să stea umăr la umăr împotriva celor care se opun vaccinurilor.

Guvernul britanic a comandat milioane de doze de posibile vaccinuri. Astfel, guvernul a comandat 100 de milioane de doze ale unui vaccin dezvoltat de Universitatea Oxford, considerat că se află în fruntea cursei globale de producere a unui vaccin pentru noul coronavirus.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed