SONDAJ: PNL și PSD scad, dar crește popularitatea USR-PLUS și a partidului lui Ponta

După cum arată cercetarea făcută între 5 și 26 martie, liberalii sunt creditați cu 36,7% din opțiunile de vot, înregistrând încă o scădere, a două la rând. PNL se întoarce sub scorul pe care îl avea în noiembrie, când aveau loc prezidențialele și partidul trecea din opoziție la guvernare, potrivit Europa FM.

 

Pentru PNL, vârful popularității a fost în ianuarie. Partidul lui Ludovic Orban era era creditat atunci cu peste 47% din opțiunile de vot.

 

Scădere înregistrează și PSD, potrivit datelor din barometrul Europa FM. Dar social democrații pierd sub 2% și sunt puțin sub 24 la sută în opțiunile de vot.

În creștere se află USR, care ajunge de la 10 procente la 12,5%, dar mai ales PLUS, al cărui procentaj aproape se dublează – de la 3,5% în februarie, la 6,5% acum.

Partidul lui Victor Ponta atrage și el un punct procentual în plus, apropiindu-se de 6% în opțiunile de vot la parlamentare, iar ALDE coboară și mai mult, la 3,5%, unde staționează și PMP-ul lui Traian Băsescu.

 

20% dintre cei intervievați se declara nehotărâți, iar aproape 5% spun că nu ar vota dacă duminică ar fi alegeri parlamentare.

 

Sondajul a fost realizat telefonic de IMAS la comandă Europa FM, în perioada 5-26 martie. Are o marja de eroare de 3,1%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed