Sorin Grindeanu, despre majorarea preţurilor biletelor CFR Călători: ”Este ultima soluţie pe care aş adopta-o”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri despre majorarea preţurilor biletelor CFR Călători, că este ultima soluţie pe care ar adopta-o şi că vrea să vadă prima oară cum se stă economic şi cum se trage linie la sfârşitul anului, relatează News.ro. Grindeanu a mai anunţat că vrea să introducă CFR Călători, transportul în comun în general în ordonanţa privind plafonarea preţurilor la energie, aflată în dezbatere la Camera Deputaţilor.

”Am văzut punctul de vedere al directorului CFR Călători, spunea că îmi propune acest lucru, eu vreau să văd prima oară cum se stă economic şi cum se trage linie la sfârşitul anului, înainte de a lua o decizie”, a spus ministrul, întrebat dacă ar fi de acord cu o majorare a preţurilor biletelor la CFR Călătări.

Sorin Grindeanu a arătat că  ”facturile la energie au crescut foarte mult nu doar la CFR Călători ci şi la Metrou, la infrastructură”.

”În urmă cu ceva timp, câteva luni, era 16 milioane pe lună, atât plătea CFR Călători, ultima factură i-a venit de 45 de milioane, de trei ori mai mult”, a precizat Grindeanu.

MInistrul Transporturilor a precizat că ar dori să fie prins şi transportul în comun în acel proiect de adoptare a ordonanţei privind energia care a ajuns la Camera Deputaţilor.

”Este ultima soluţie pe care aş adopta-o”, a spus Grindeanu despre majorarea preţurilor biletelor CFR Călători.

”Haideţi să vedem şi când se va discuta proiectul de adoptare a OUG-ul prin care s-a plafonat, unde vreau să prind şi transportul în comun, dacă cei de la finanţe sunt de acord, aş vrea să prind şi CFR Călători, însă acolo sunt şi privaţi”, a comentat el.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed