Sorin Grindeanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa au dat startul lucrărilor pentru extinderea la patru benzi a DN7 Bâldana – Titu / Proiectul are o valoare de 258 milioane lei

„Ne-am luat un angajament şi l-am respectat! Au început lucrările pe DN7 Bâldana – Titu! Astăzi, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, secretarul de stat Ionuţ Săvoiu, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, am dat startul lucrările de lărgire la patru benzi a drumului naţional DN7 Bâldana – Titu.  Proiectul, cu o valoare a lucrărilor de 258.000.000 de lei, constă în: construirea a 21,4 km de drum modernizat; construirea a 4 poduri noi şi reabilitarea altor 3; amenajarea unei parcări de scurtă durată (pe ambele părţi)”, a scris Corneliu Ştefan, luni pe Facebook. 

 

Social-democratul a adăuga că  modernizarea acestui drum este foarte importantă pentru judeţul Dâmboviţa şi pentru toată regiunea din următoarele motive:

 

„- facilitarea transportului eficient al mărfurilor, fapt care va stimula dezvoltarea economică;

–  reducerea costurilor de transport şi micşorarea timpilor de livrare;

–  accesul facil la servicii al oamenilor din zonă; 

–  timp de călătorie scurtat şi creşterea siguranţei rutiere”, conform sursei citate.

 

Pe de altă parte, lucrările pe DN7 Bâldana – Titu vin în completarea proiectului de lărgire la 4 benzi  a 44 de km din drumul naţional DN71 Bâldana-Târgovişte. Tronsonul este deja în etapa de proiectare, fază după care vor începe lucrările de execuţie. Valoarea obiectivului de investiţii este aici de 1.000.000 lei. 

 

Preşedintele CJ Dâmboviţa a reamintit că „săptămâna trecută a fost desemnat şi câştigătorul licitaţiei de modernizare a drumului naţional DN71 Târgovişte – Sinaia. Contractul, care are o valoare de 1,15 miliarde lei, va îmbunătăţi considerabil condiţiile de drum pe traseul care începe din nordul municipiului Târgovişte, traversează oraşele Pucioasa, Fieni şi comunele Aninoasa, Doiceşti, Motăieni, Buciumeni, Pietroşita, Moreni şi se încheie la intersecţia cu DN 1, în Sinaia”. 

 

„Totul se datorează efortului de echipă, iar sprijinul acordat de Ministerul Transporturilor condus de Sorin Grindeanu pentru deblocarea acestor proiecte vitale a fost determinant. De asemenea, mulţumim parlamentarilor şi primarilor dâmboviţeni, prefectului judeţului Dâmboviţa şi consilierilor judeţeni: au promovat şi susţinut, în permanenţă, acest proiect vital pentru judeţul Dâmboviţa”, a conchis Ştefan.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed