Nu oferă interviuri. Nu are fotografii, nici mapă personală de prezentare pentru presă. Nici biroul său nu este somptuos. Și cred că biroul unui om spune clar despre sine dacă este „șef” sau „lider”. Tocmai de aceea, cred că am cunoscut un lider, un om de acțiune cu discurs echilibrat și rezultate vizibile. Sorin Păun, Directorul General al Companiei Aeroporturi București se află din august 2022 în această poziție, dar pare că este dintotdeauna în domeniu. Așadar, un interviu prețios atât datorită discreției invitatului meu, cât și datorită poziției-cheie în care se află și armoniei în care trăiește cu sine.

– Sunteți considerat unul dintre oamenii momentului în discuții privind aspecte care țin de dezvoltarea și poziționarea României, mai ales în perioada aceasta a vacanțelor, când Aeroportul Internațional „Henri Coandă”- București este mai aglomerat decât în restul anului. Nu oferiți interviuri și tocmai de aceea profit de această ocazie pentru a vă prezenta povestea, de la început. Care a fost primul gând de carieră?
Povestea mea este mai simplă decât a altor persoane, pentru că eu am copilărit pe șantier. Tatăl meu este tot inginer-constructor, iar eu nu mi-am droit să fiu altceva. Am terminat facultatea în 1991 și a fost simplu să continui tradiția familiei. Mama – profesoară de sport.

– Ați făcut și sport, la un moment dat?
Sport de performanță, nu. Am făcut mai multe sporturi, dar nu am ajuns sus. Orice copil visa să ajungă Ilie Năstase, în perioada când eu am început să țin racheta în mână. Dar nu oricine este Ilie Năstase sau nu oricine devine Ilie Năstase. (N.R.: Râde!)

– Sunteți din București?
Născut la Călărași – acolo lucra tata la drumuri, iar mama urma stagiatura. Apoi familia a revenit la București.

– Vă amintiți prima dată când ați ajuns în acest aeroport?
Aveam 6 ani. Tata lucra la o societate care se numea ARCOM și, în vremea aceea, lucra în străinătate. În Irak. Eu veneam la aeroport să îl aștept pe tata, când se întorcea în România, când venea acasă. Când pleca, nu îl conduceam niciodată. Veneam aici doar când sosea.

– Vedeați doar terminalul de sosiri.
Da. Era un mic aeroport, în partea aceasta cunoscută, cu arcadă. Nimic altceva. La un nivel erau plecările și la celălalt, sosirile.

– Se spune că aeroporturile văd cele mai sincere rugăciuni și îmbrățișările cele mai pline de dragoste. Care a fost sentimentul Dvs.?
Nu-mi amintesc să mă fi marcat în vreun fel.

„Pe la 7 ani am călătorit prima dată cu avionul”

– Nici nu v-a fascinat mediul acesta?
Nu.Dar pe la 7 ani am plecat și eu cu avionul, am călătorit prima dată. Am putut să merg să stau cu tata 4 ani în Irak. Atunci am călătorit cu avionul. Oricum, călătoria cu avionul era cea mai fascinantă, nu aeroportul în sine.

– Vă gândeați la ideea de a devein pilot?
Nu. Eu nu am avut altă idee pentru carieră, nu mi-am droit niciodată altceva.

– Ce ar fi de amintit despre prima bornă profesională din cariera Dvs.?
După facultate am început de jos, aproape de la funcția de șef de echipă și, făcând munca fiecărei echipe care era în șantier am trecut prin mai multe etape, am învățat din ce în ce mai mult și astfel s-a desăvârșit și partea practică a teoriei învățate în școală. 

– Acest job, era ceea ce vă așteptați să fie?
Da. Nu m-am așteptat la altceva, nu am avut surprize profesionale de acest fel. Exact ce mi-am imaginat s-a și întâmplat.

– Jobul de dinainte de funcția pe care o indepliniți în present a fost cel mai sonor în asociere cu numele Dvs.
Da, am lucrat o perioadă în acest concern – STRABAG. Consider că a fost o perioadă bună, necesară în dezvoltare. La mine a venit puțin cam târziu.

„Rigoarea unui concern multinațional, regulile din interior, modul de gândire, modul de mișcare – toate acestea mi-au fost foarte folositoare”

– De ce spuneți asta?
Pe considerentul vârstei, nu din alt motiv. Rigoarea unui concern multinațional, regulile din interior, modul de gândire, modul de mișcare – toate acestea mi-au fost foarte folositoare și îmi sunt folositoare în a implementa cât de mult și aici, în acest job pe care vremelnic îl dețin.

– Ați avut, la un moment dat, și o oprire profesională la CNAIR.
Da, am avut o oprire.

– O incompatibilitate?
Nu, nu a fost nicio incompatibilitate. După un an Agenția Națională de Integritate a constatat că nu a fost nicio incompatibilitate.

– Dar v-ați dat demisia, la acel moment.
A fost o desfacere a contractului, cu acordul părților. Până ar fi terminat ANI ancheta ar fi durat prea mult și nu am vrut să existe neînțelegeri.

– De ce ați plecat de la STRABAG?
Pentru că s-a închis un ciclu de viață. Vine un moment când te angajezi undeva, vine alt moment când pleci de acolo… Eu nu sunt supărat pe nimeni. Adică nu am plecat cu certuri.

„O provocare apare la un anumit moment și pentru o perioadă determinată de timp”

– Sunteți acum în această poziție dificilă de Manager al Companiei Naționale Aeroporturi București. Cum de ați acceptat? Cum de ați spus „Da”? Ați cântărit multă vreme sau a fost o decizie luată rapid?
Am spus „da”și gata. Nu a fost o decizie luată rapid, dar nici nu mi-am luat mult timp de gândire. O provocare apare la un anumit moment și pentru o perioadă determinată de timp – în acea prioadă poți lua decizia. Dacă nu decizi atunci, deja nu mai contează ce faci după…

– Astfel de numiri sunt și politice sau sunt bazate doar pe competențe profesionale?
Eu nu fac parte din politică. Aici îmi fac treaba ca profesionist, utilizez 100% din tot ce am învățat în viața mea. Și am învățat ceva! Și, când spun asta, nu mă refer neapărat doar la studiile academice, ci și la practică. Tot ce am învățat îmi folosește aici și e bine că pot să implementez proiecte noi și să putem dezvolta aeroportul pe măsura așteptărilor și cererilor care vor veni.

– Care sunt proiectele principale pe care vă axați?
Sunt două direcții principale: să reînnoim ceea ce există și să îmbunătățim infrastructura. Zilele trecute, de exemplu, având în vedere temperaturile etreme în care ne aflăm și faptul că partea de ventilație, de climă a terminalului a fost gândită în anii 1996-1998, când regimul termic în România era cu totul și cu totul diferit face ca astăzi să avem de suferit. Eu am prevăzut acest lucru de când am venit și am pregătit documentația pentru licitație – vom face o reconstrucție totală atât a sistemului de răcire, cât și a părții de arhitectură. Aceste două componente se îmbină, după părerea mea. Pentru că astfel de modificare la sistemul de răcire presupune intervenții majore și asupra arhitecturii am spus să îmbunătățim și această componentă cu materiale moderne.

– Inaugurarea terminalului „nou”, care nu mai e atât de nou… a fost o bucurie pentru toți cei care zboară de aici.
Așa este…

– Aeroportul „Henri Coandă” București este mic, mare… suficient?
Este evident mic, în acest moment. Când a fost gândit și proiectat s-au luat estimările de trafic de la acea dată. Se pare că dezvoltarea României și a traficului din țară și către țară a crescut mult peste așteptări, astfel încât terminalul lucrează acum undeva la 120-130% din capacitate. Adică este depășit cu 30% față de ce s-a proiectat. De aici apar mai multe probleme pe care pasagerii și-ar dori să le vadă rezolvate, iar noi încercăm să le rezolvăm în următorii doi-trei ani. Apoi, alături de faptul că noi vom îmbunătăți foarte mult partea exterioară – platforme, piste, zonele de parcare pentru avioane, pe care le dublăm, ne pregătim pentru Terminalul 2. Eu sper ca Terminalul 2 să poată începe, în 3 ani.

– Ca orizont de timp, 3 ani par mult. Ei sunt, totuși, atât de puțin! Sperați să rămâneți 3 ani în fotoliul acesta, ca să puteți continua ceea ce vă propuneți? Ce înseamnă un mandat de 3 ani pentru o astfel de poziție?
Este enorm! Nu a mai fost demult un director atâția ani. Mă ajută foarte mult faptul că sunt inginer-constructor, faptul că am făcut și platforme și case și blocuri și birouri… Toate acestea acum sunt pentru mine mană Cerească întrucât înțeleg foarte repede ce se întâmplă și chiar pot să-i ajut pe colegii mei care sunt aici de mai mulți ani. Nu știu dacă voi ajunge eu să inaugurez ceva din ceea ce pornesc. Dar aș fi fericit să pot să pornesc, astfel încât dezvoltarea să fie pe un drum fără întoarcere. Indiferent cine va veni mai târziu, cine va urma… să știu că am făcut ceva.

„Am această dorință – și poate chiar e o calitate – să duc proiecte la bun sfârșit”

– Știți cum e… de obicei cine vine schimbă, modifică, spune că nu a fost bun cel dinainte. Nu v-am văzut ieșind în presă cu astfel de declarații. Ați găsit lucrurile în ordine, când ați sosit?
Vă felicit pentru observație, nu am mai auzit-o până acum, dar așa este. Nu cred că putem merge mai departe spunând că ce a fost înainte este rău și că cel de dinainte a fost un nepriceput. Eu am plecat de la o presupunere mult mai optimistă și anume aceea că toți cei care au fost înaintea mea au vrut să facă ceva bun. Unul a reușit mai mult, unul mai puțin. Și atunci am încercat să adun toate proiectele lăsate la început de drum – poate doar câte o schiță… poate doar câteva rânduri într-un raport… Am încercat să le punem cap la cap și să le realizăm. În cariera mea am întâlnit foarte mulți miniștri care au spus că cel de dinaintea lor a fost nepriceput și că istoria drumurilor va începe cu ei înșiși. Și n-a fost bine, pentru că nu a existat continuitatea în proiecte. Ceea ce îmi doresc eu, ca inginer, este ca atunci când se pornește pe un drum, indiferent cine vine, să-l continue. Că dacă nu ajungi cu proiectul la capăt, devine o risipă de bani. Deci am această dorință – și poate chiar e o calitate – să duc proiecte la bun sfârșit.

– „O risipă de bani”. Iarăși este o discuție aici…
Dacă începi un proiect și nu-l termini, ce ai făcut?! Ai investit niște bani, resurse… Nu trebuie să fie niște sume colosale, dar este vorba de timp, de manoperă, de timpul colegilor mei care sunt plătiți și iau salarii pentru acele proiecte. Deci e păcat!

– De regulă, cei care sunt în poziții de conducere și, mai ales, depind de stat se plâng că bugetele sunt insuficiente, că nu vin la timp. Dvs. vă plângeți de ceva?
Aeroportul este o societate comercială care funcționează pe Legea 31. Noi nu primim bani de la Buget. Noi îi creăm. Și, cu cât suntem mai eficienți, cu atât avem mai mulți bani. Din păcate o perioadă de timp profitul a fost… hai să spun că nu a fost reinvestit. Din diverse motive pe care, fiind în trecut, nu le analizez eu. Zbaterea mea este să fac rost de bani pentru proiectele viitoare. Mă refer de sume de la 2,5 mld. lei. Acum am în licitație aproximativ un mld. Sunt sume care nu au mai fost întâlnite niciodată în aeroport. Deci eu spun că vom porni proiecte mari, grandioase, pe care nimeni nu le-a mai pornit. Și acesta este un lucru bun! Nu știu de ce nu le-a pornit nimeni, pentru că eu le-am găsit, într-un anumit standiu… nu le-am inventat eu.

– Apropo de miniștri. Se spune că e nevoie de câteva luni de acomodare. Și apoi, când fiecare s-a acomodat, ba pica Guvernul, ba sunt demisii, demiteri… Dvs. nu ați avut nevoie de un astfel de timp de acomodare – iată că aveți proiecte despre care vorbiți cu siguranță de sine, deși sunteți în această funcție doar din luna august 2022.
Da… Poate experiența de viață a dus la acest rezultat.           

– Cum v-a primit echipa de aici?
Păi… cum primește o echipă un director noi.

– Ei bine, uneori cu discuții la colțul clădirii, alteori cu speranțe, alteori cu contestații… sunt multe nuanțele…
Eu cred că Aeroportul are nevoie de o conducere stabilă. Nu trebuie să fie neapărat genială, ci prin stabilitate și perseverență să înfăptuiască proiecte. Există un proverb japonez care spune că „decât o sutăde pași făcuți de un om, mai bine un pas făcut de o sută de oameni”. Acum încercăm să facem acel pas, împreună, cu toții!

– Vom veni cu metroul, la Aeroport?
Nu este un proiect al Aeroportului. Dar, da, metroul va ajunge atât la Băneasa, cât și la Otopeni.

– Există și proiecte culturale pe care am văzut că le susțineți. În ce măsură doriți să deschideți orizontul și spre astfel de demersuri?
Cât de mult posibil! Mi se pare normal! Îmi doresc ca Aeroportul să fie o scenă vie pe care pasagerul sa vadă mereu altceva! Nu este simplu, dar mai devreme sau mai târziu sper să reușim.

– Cât timp din economia unei zile vă mai rămâne, după jobul de aici?
Păi… nu mai rămâne… Asta este. Este uzura foarte mare. Dar, la un moment dat, când lucrurile vor fi puse la punct, Aeroportul sper să funcționeze fără a mai folosi atât de mult din energia directorilor. Iar noi să ne gândim, mereu, la proiecte noi pentru Aeroport.

„Am două fiice. Nu mă urmează în profesie”

– Aveți copii?
Da, am două fiice. Nu mă urmează în profesie.

– Printr-un exercițiu de imaginație, dacă ați putea lua acum un avion de pe aeroport, să zburați către oricare destinație din lume, unde v-ați duce și de ce?
M-aș duce în Africa, pentru că acolo am mai fost. (N.R.: Râde!) Și am stat destul de mult acolo.

– Locul preferat din aeroport? Spre care poate nu aveați atât de mult acces înainte să îl manageriați?
Nu. Nu există un loc anume. Fiecare loc are problemele lui, fiecare loc are istoria lui… Ce mi-a plăcut în Africa este că lumea nu se exprimă cu „avem o problemă”, ci cu „avem o provocare”. Mi se pare mult mai frumos acest cuvânt! Da, fiecare loc din Aeroport este o provocare.

– Provocarea în mandatul Dvs. e data de oameni, de finanțe, de seriozitatea celor care câștigă licitațiile? Care este principala provocare în lucrul într-un astfel de mediu?
Cred că principala provocare este încercarea de a schimba niște mentalități. Pentru că, pe restul le avem pe toate! Avem finanțare, avem banii noștri, putem accesa fonduri… Suntem în discuții cu Banca Europeană de Investiții să ne acorde un împrumut mai mare pentru ca să putem realiza toate lucrările cu banii noștri, pe cât posibil. Da, ne trebuie o resetare a gândirii oamenilor. Aici este o familie mare… Este și bine, și rău. Cum am mai declarat, Aeroportul a devenit o enclavă care se dezvoltă singur. Își vede d ale lui – contactul cu exteriorul și ce se întâmplă „pe afară” sunt destul de slabe. Și aici este o provocare: să reintegrăm Aeroportul în ciruitul international al informațiilor, al tehnologiei. Discut cu diverse companii din România și din alte țări pentru a încerca să găsim soluții de robotizare pe anumite sarcini repetitive, care ne dau bătăi de cap. Lipsa de manoperă… lipsa forței de muncă la handleri, de exemplu… Puțină lume știe că autobuzul nu este al nostru, că de bagaje nu ne ocupăm noi. Noi „nu punem mâna” pe bagajele pasagerilor. Sunt alte companii care fac acest serviciu. Noi asigurăm infrastructura. Am reușit, de exemplu, să schimbăm benzile de bagaje de la Sosiri, ceea ce face ca lucrurile să meargă mult mai bine. Dar dacă nu sunt oameni care să aducă bagajele de la avion la benzi… noi nu avem cum să intervenim.

– De ce sunteți atât de discret? Nu acordați interviuri…
Noi comunicăm pe diverse canale, prin Departamentul de Comunicare. Partea interesantă este că lucrurile bune nu sunt preluate, în timp ce orice lucru rău este preluat ca fiind o știre de senzație. Ar exista și știri de senzație… bune! Și cred că oamenii ar trebui hrăniți și cu lucrurile pozitive. Pentru că dacă hrănim doar cu negativ, transmitem negativ. Ar fi frumos să arătăm și că lucrurile se întâmplă. Am făcut un Simpozion aici, prima dată, în care am prezentat toate investițiile. A fost bun. Și, de atunci, de fiecare dată când facem ceva asemănător, anunțăm presa. Eu nu sunt foarte comunicativ, de fel.

– Ce îi transmiteți „călătorului” care ajunge în acest aeroport?
Să se comporte ca în toate aeroporturile din Occident. Din păcate, am constatat că există o transformare a călătorului în avion. Adică pleacă de accolo cumva, vine aici – alt comportament. Trebuie să înțelegem că respectful pe care trebuie să îl avem față de Aeroport ne adduce beneficii. Dacă aruncăm guma de mestecat pe jos, este normal că următorul să o ia pe pantofi și să o întindă peste tot. Acest lucru nu se întâmplă afară. Deci, din start noi alocăm mai multe resurse, mai mulți oameni pentru curățenie. Este greu atunci când ți se golesc toaletele de hârtie igienică la plecarea pasagerilor… Știi clar cine le-a luat și cum le-a luat… Nu ca persoană, dar știi că au fost luate de pasageri, după ce abia le-ai pus. Deci, cu cât respectăm mai mult ceea ce se face, cu atât vom beneficia mai mult de acele lucruri.