Șoșoacă i-a certat pe localnicii din zona Transfăgărășan că sperie urșii în loc să-i hrănească

0
39

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a transformat în avocata urșilor și i-a certat pe localnicii din zona Transfăgărașanului că alungă sălbăticiunile, în loc să le hrănească, informează site-ul știrileprotv.ro

Senatoarea Diana Șoșoacă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare pe Transfăgărășan, acolo unde a întâlnit o ursoaică cu mai mulți pui.

„Problema este că nu-i hrănește absolut nimeni. Ursoaica își apără puii. Nu vă dați jos din mașină. Sunt periculoși chiar dacă sunt mici”, explică fosta senatoare AUR.

„Problema este că ar trebui hrăniți. S-a găsit aici un urs mort de foame, iar un alt pui cu capul crăpat de un topor”, a susținut aceasta.

Șoșoacă spune că urșii erau hrăniți înainte de ocoalele silvice din țară, iar acum sunt lăsați să flămânzeasca special pentru a fi împușcați după ce vin în căutarea hranei la casele oamenilor.

În momentul în care doi localnici sosesc să alunge urșii cu petarde, senatoarea le reproșează că în loc să-i hrănească îi sperie.

„Ce căutați să nu aveți grijă de acești urși. Unde este ca pe vremea lui Ceaușeșcu, când se dădea mâncare?”, le reproșează aceasta.

„Pe vremea lui Ceaușeșcu se împușcau urșii doamnă”, îi spun aceștia.

„Și animalele au drepturi, vreau să știu de ce nu sunt ținute în siguranță ca pe vremea lui Ceaușescu?”, le spune Șoșoacă după ce aceștia se plâng de urșii care vin în sate.