Spania: Aproximativ 25.000 de manifestanţi cer majorări salariale – FOTO / VIDEO

Protestatarii s-au adunat în mai multe locuri din capitală înainte de a se îndrepta spre Piaţa Mayor, din centrul Madridului. Ei au afişat o pancartă uriaşă pe care scria: „Salariu sau conflict”.

Angajaţii „au venit din toată Spania cu un slogan foarte clar: fie va fi o creştere a salariilor, fie conflictele în câmpul muncii vor creşte simţitor la noi pe parcursul anului viitor”, a declarat Unai Sordo, secretarul general al Confederaţiei Sindicale a Comisiilor Muncitorilor (Confederación Sindical de Comisiones Obreras – CCOO).

Liderul sindicatului Uniunea Generală a Muncitorilor (Unión General de Trabajadores – UGT), Pepe Álvarez, a spus că ”bogăţia” trebuie ”distribuită” mai bine, ”să nu rămână în mâinile câtorva” persoane.

Manifestanţii au denunţat erodarea puterii de cumpărare şi inflaţia care în octombrie a ajuns la o rată de 7,3%, deşi este un nivel în scădere bruscă faţă de vârful atins în iulie (10,8%). Cu toate acestea, nivelul rămâne foarte ridicat, din cauza creşterii preţurilor la energie şi la alimente.

NEW: 50,000 workers took to the streets of Madrid today for the and protest against companies freezing wages despite rising profits and prices

End the cost of living crisis: tax profits, raise pay!

— EUROPEAN TRADE UNIONS (@etuc_ces)

Salariile sunt încă foarte mici, în timp ce preţurile produselor esenţiale au crescut, se plânge María Luisa Ortega, angajată în sectorul serviciilor.

Manifestaţiile s-au desfăşurat în paralel cu negocierile pe care Guvernul spaniol le desfăşoară cu sindicatele angajaţilor pentru o creştere a salariului minim brut, în prezent de 1.000 de euro pe lună pe o perioadă de 14 luni.

  „Los sindicatos y UGT se echan a la calle en Madrid para que suban los salarios: “Esta crisis no la pagan los trabajadores” ” .

— COMISIONES OBRERAS #SalarioOConflicto #3NCCOO (@CCOO)

Partidul radical de stânga Podemos, un aliat al Partidului Socialist al lui Pedro Sánchez în cadrul coaliţiei de guvernământ, militează pentru o creştere considerabilă a salariului minim, de aproximativ 10%, pentru a lua în considerare inflaţia. În schimb, angajatorii spun că sunt îngrijoraţi de fluxul de numerar al companiilor, în special al celor mai mici.

Guvernul lui Pedro Sánchez s-a angajat să majoreze salariul minim la 60% din salariul mediu până la sfârşitul mandatului Parlamentului actual, în decembrie 2023, pentru a aduce salariul minim din Spania la nivelul celui al vecinilor săi europeni.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed