Speculatorii ameninţă cu fantoma marii prăbuşiri. Suporturile care se împotrivesc căderii libere

0

Ar fi chiar loc de reluare a creşterii pe termen scurt şi mediu, potrivit raportului săptămânal al casei de brokeraj BT Securities, emis, ce-i drept, înainte de începerea tranzacţiilor de luni în Europa, dar cu perspectivă de cel puţin o săptămână.

Cel mai analizat indice al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), BET Fi, încă era creditat cu şansa de a creşte  până spre 23.000 de puncte (de la puţin peste 18.000 puncte). Chiar dacă a închis ziua la 17.915 puncte, mai jos cu aproape 0,9%, BET Fi îşi păstrează şansele de creştere, atâta vreme cât suportul de la 17.800 de puncte „ţine“, spune Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities.

BET Fi este indicele care face media ponderată a cotaţiilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi le raportează la un reper fix. SIF-urile şi FP sunt cele mai căutate acţiuni de la BVB, pentru că fondurile respective au ele însele plasamente în întreaga economie românească. De aceea sunt şi cele mai vânate de investitorii străini, singurii care nu chibiţează la Bucureşti.

„Nivelul de la 17.800 a făcut faţă cu succes la două teste, menţinând astfel valid scenariul pozitiv“, care vizează corecţia până la 23.000 puncte, spune raportul BT Securities, care ne aminteşte, astfel, că tendinţa principală este una descrescătoare. Până la 23.000 era drum lung şi fără scăderile de luni, căci „s-a conturat în ultima săptămână o rezistenţă la 19.250“ (pentru definiţii vezi DIDACTICELE de mai jos).

Dar, „dacă SIF-urile reuşesc să treacă săptămâna aceasta deasupra nivelului de suport de la 19.500, se poate miza cu destul de mare siguranţă pe creşteri semnificative pe finalul acestui an şi cel putin în luna ianuarie a anului 2012“, spune Dan Rusu.

„Desigur, în cazul în care suportul 17.800 va fi cel care cedeaza, piaţa românească ar intra practic în cădere liberă, până pe la 10,500.

Mâine ar fi ziua decisivă pentru scenariul pozitiv, care „beneficiază de probabilităţi mult mai mari“, aprecia Dan Rusu, luni dimineaţa, în raportul său săptămânal.


Semne bune şi la Frankfurt şi New York

Piaţa germană şi, mai ales, cea americană „au recuperat bine de tot din septembrie încoace – când şi-au marcat minimele pe 2011. Pe piaţa germană rămânem destul de circumspecţi şi nu vedem creşteri mai mari de 6,600-6,800 (ale indicelui DAX, n.r.). Doar atâta timp cât DAX evoluează peste acest nivel ne situăm în scenariul pozitiv.“, spune analistul de la BT Securities.

Mai multe detalii în raportul ataşat.

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.