Spotify a încheiat primul trimestru al anului cu 158 de milioane de abonaţi premium

Astfel, a fost înregistrată o creştere de 3 milioane de abonaţi plătitori, de la finalul anului 2020, şi de 11 milioane de utilizatori activi lunar.

Cifrele anunţate astăzi sunt în conformitate cu predicţiile companiei. „Am remarcat contribuţii semnificative din pieţe ca SUA, Mexic, Rusia şi India. Totuşi, creşterea a fost mai mică decât cea plănuită în America Latină şi Europa. În ansamblu, performanţele noilor pieţe pe care ne-am lansat au fost în concordanţă cu aşteptările noastre”, a transmis compania.

Spotify, cu sediul în Stockholm, condusă de Daniel Ek, a precizat că veniturile din publicitate, care au revenit pe trendul ascendent în al treilea trimestru, au continuat să crească, ajungând la 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Compania continuă să pună accentul pe podcasting. La finalul primului trimestru, Spotify avea 2,6 milioane de podcasturi, faţă de 2,2 milioane, la finalul lui 2020.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed