Standard & Poor’s avertizeaza ca ar putea cobori ratingul de tara al Romaniei in 12-18 luni

Standard & Poor’s mentine ratingul pentru datoria in valuta a Romaniei la nivelul ‘BBB-/A-3’ si pe cel pentru datoria in moneda locala la ‘BBB/A-3’.

"Perspectiva negativa pentru ratingul de tara arata ca politicile aplicate ca raspuns la adancirea dezechilibrelor macroeconomice au fost inadecvate si ca exista riscul unei retrogradari a Romaniei", a explicat analistul Marko Mrsnik, de la S&P.

El avertizeaza ca agentia de evaluare financiara ar putea retrograda Romania, in urmatoarele 12-18 luni, daca "dezechilibrele externe continua sa se agraveze, iar Romania continua sa aplice politici fiscale si de venituri semnificativ prociclice, sau daca rezultatele financiare mai slabe din sectorul privat determina inrautatirea perspectivei economice".

"Pe de alta parte, perspectiva de rating ar putea fi urcata, in acelasi interval, pana la stabila, daca o situatie de stabilitate politica asigura politici fiscale si salariale prudente, care sa consolideze echilibrul macroeconomic si sa contracareze dezechilibrele externe si riscurile conexe", mai spune analistul de la Standard & Poor’s. (NewsIn)

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed