Stare de alertă! Noi reguli pentru călătoria cu avionul. Au apărut în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial s-au publicat măsurile și regulile de urmat în domeniul transportului aerian, pe perioada prelungirii stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Puteti citi aici regulile in trenuri si la metrou.

Regulă generală: Operatorii economici care administrează infrastructura de transport au obligația să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane, de cel puțin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/ debarcare, terminale de aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, precum și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/ stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară.

I. Măsuri și reguli la nivelul operatorilor aerieni

1. Pasagerii sunt îndrumați să efectueze operațiunile de check-in on-line.

2. Pasagerii vor fi informați în momentul efectuării rezervării/achiziționării biletelor cu privire la faptul că li se poate refuza intrarea în terminalul aeroportului/îmbarcarea în cazul în care prezintă simptome ale îmbolnăvirii cu noul coronavirus și care este procedura aplicată de operatorul aerian într-o asemenea situație.

3. În situația în care operatorul decide să efectueze triajul epidemiologic al pasagerilor conform propriilor proceduri, va informa în mod corespunzător pasagerii în momentul rezervării/achiziționării biletelor, inclusiv cu privire la procedura aplicată. Triajul va fi efectuat obligatoriu înainte de efectuarea operațiunilor de check-in pe aeroport.

4. Operatorii aerieni asigură echipamente de protecție pentru membrii echipajelor.

5. Piloții sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în cazul părăsirii cabinei de pilotaj, și să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj.

6. Operatorii aerieni sunt obligați să doteze aeronavele cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă.

7. Personalul navigant este obligat să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora.

8. Accesul în aeronavă al personalului de sol de la escală este interzis, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic.

9. Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor.

10. Mișcările în aeronavă în timpul zborului vor fi reduse la un minim necesar.

11. Se interzice utilizarea echipamentelor sau materialelor de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină.

12. Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități.

13. Pasagerii vor fi grupați pe familii, cât mai distanțați, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

14. Aeronava trebuie să fie dezinfectată după fiecare rotație.

15. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea la bordul aeronavelor, precum și pe toată durata călătoriei.

16. Pasagerii vor fi informați cu privire la regulile de igienă și la consecințele nerespectării acestora.

17. Accesul la bord este permis cu un singur bagaj de mână. Pasagerii vor fi informați în momentul rezervării/cumpărării biletelor cu privire la dimensiunea acestui bagaj.

18. Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare, a pungii și a documentelor cerute de autoritatea de sănătate publică a statului de destinație și care pot fi completate în timpul zborului.

19. Pasagerii vor fi instruiți, după caz, cu privire la completarea înaintea sau în timpul zborului a documentelor solicitate de autoritatea competentă în domeniul sănătății publice din statul de destinație și predarea acestora la debarcare conform procedurilor stabilite.

20. Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în statul de destinație.

21. Operatorul va aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici.

22. Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare socială.

II. Măsuri și reguli la nivelul aeroporturilor

1. Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene/agenții de handling informează pasagerii să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare.

2. Accesul în terminalele aeroporturilor (sosiri și plecări) va fi limitat la pasageri, membrii echipajelor și lucrătorii de pe aeroporturi. Persoanelor care însoțesc pasagerii li se va permite accesul în terminale numai în situații excepționale (de exemplu: însoțitorii persoanelor cu mobilitate redusă, însoțitorii minorilor etc.), afișate în mod vizibil la intrarea în terminal și publicate și pe site-ul aeroporturilor.

3. În vederea asigurării distanței de protecție între persoane se reconfigurează atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporară în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice, precum și zonele de control trecere frontieră.

4. Procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, sunt în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens.

5. Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale se creează culoare în interiorul cărora se marchează pe pardoseală, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime de siguranță între pasageri (față-spate și lateral).

6. Ghișeele de check-in se deschid cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolarea aeronavei.

7. Pentru fiecare cursă se asigură un efectiv suficient de angajați care să realizeze procedurile la ghișeele check-in.

8. Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție.

9. Administratorii aeroporturilor stabilesc împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre aeronavă în grupuri care să asigure distanțe minime de siguranță între pasageri.

10. În zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocidă – cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare – cel puțin la 2 ore.

11. Totodată se asigură următoarele măsuri:

a) vor fi amplasate covoare cu soluție dezinfectantă pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;

b) vor fi amplasate dozatoare cu dezinfectant sau cu șervețele dezinfectante pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului, în special la intrarea în terminale și în zona porților de îmbarcare.

12. Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă.

13. Având în vedere că măsurile de protecție sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni și celelalte autorități cu atribuții în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacități de procesare rezultate din aplicarea măsurilor de protecție sanitară.

14. Operatorii economici care desfășoară activități în perimetrul aeroporturilor vor efectua zilnic triajul epidemiologic al propriilor angajați.

III. Operatorii aerieni care efectuează zboruri pe/de pe aeroporturile din România, administratorii aeroporturilor și ceilalți furnizori de servicii de pe aeroporturi vor dispune și orice alte măsuri necesare, inclusiv elaborarea de proceduri, acolo unde este cazul, pentru implementarea recomandărilor aplicabile, prevăzute în Ghidul operațional privind managementul pasagerilor și al personalului din transportul aerian în contextul pandemiei COVID-19 (COVID-19 Aviation Health Safety Protocol^1/Operational Guidelines for the management of air passengers and aviation personnel in relation to the COVID-19 pandemic), dezvoltat de Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației și Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control – ECDC), publicat pe site-ul Agenției Europene pentru Siguranța Aviației.

^1 https://www.easa.europa.eu/document-library/general-publications/covid-19-aviation-health-safety-protocol

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed