Start-Aup-ul românesc Humans atrage o nouă rundă de finanţare de 9 milioane de dolari prin vânzarea privată de criptomonedă

„Humans, start-up romȃnesc de deep tech, anunţă atragerea unei finanţări de nouă milioane de dolari prin vânzarea privată de criptomonedă. Printre investitorii principali se numără antreprenorul Răzvan Munteanu, unul dintre cei mai activi investitori din zona de blockchain şi Elrond Research, braţul de investiţii a celei mai cunoscute companii de blockchain din România”, anunţă compania.

Anunţul vine la scurt timp după ce compania a anunţat lansarea unei tehnologii unice în lume, numită Proof-of-Human. Aceasta validează faptul un om că se afla în spatele fiecărei decizii a AI-ului (inteligenţa artificială) şi foloseşte tehnologia blockchain ca să încapsuleze fiecare AI într-un NFT (token non-fungibil), oferind astfel o interfaţă de manageriere şi guvernanţă pentru acel AI.

“Planul nostru este să ne continuăm investiţiile în inovaţie astfel încât să putem permite oricui să creeze tot ceea ce îşi poate imagina, fără nicio constrângere legată de timp, spaţiu, buget sau abilităţi, combinând tehnologia blockchain şi Inteligenţa Artificială (AI). Vom face totul bazat pe guvernanţă şi transparenţă pentru toate modelele AI generate pe platforma humans.ai”, a declarat Sabin Dima, CEO Humans.

Humans este o platformă care integrează date şi tehnologie pentru a genera modele AI unice şi a le utiliza ca API (interfaţă de programare a aplicaţiilor) de către comunitatea de afaceri. Astfel tehnologia permite dezvoltatorilor de aplicaţii sa utilizeze modelele AI plătind drepturi într-un mod echitabil atât celor care oferă tehnologie, cât şi date.

“La intersecţia dintre inteligenţa artificială şi tehnologia blockchain se află un univers enorm de oportunităţi. Ne bucurăm să sprijinim iniţiativa Humans de a crea tehnologii şi produse care vor extinde abilităţile oamenilor de a se exprima, coopera şi tranzacţiona în moduri creative”, a declarat Beniamin Mincu, CEO Elrond.

Focusul iniţial al platformei Humans este synthetic media, ce permite crearea vocii, imaginii şi gesturilor unor persoane, fără a mai fi necesară prezenţa fizică numită ADN digital. Pornind de la acest ADN digital se poate crea conţinut audio şi video de la zero cu ajutorul inteligenţei artificiale. Spre exemplu, audiobookul tău poate fi narat de actorul tău preferat sau o producţie video poate fi creată foarte simplu fără ajutorul unei echipe întregi formată din cameraman, editor video sau prezentator.

“Studiourile de producţie, agenţiile de publicitate şi orice creator de conţinut pot accesa genomul digital licenţiat, pot crea conţinut media îmbogăţit şi automatiza rezultatele personalizate într-un singur loc. Inovatorii pot publica şi genera bani din A.I. într-un mediu gata de vânzare care se ocupă de gestionarea datelor şi de toate integrarile necesare. Oricine îşi poate licenţia asemănarea digitală, vocea, gesturile, mişcările de dans sau orice altă abilitate, iar creatorii de conţinut pot folosi orice combinaţie pentru a crea actori sintetici şi materiale media foarte personalizate”, a adăugat Dima.

 Humans este un startup românesc de deep-tech, care dezvoltă o tehnologie inovatoare prin care creează modele unice de Inteligenţă Artificială cu focus iniţial în generarea şi manipularea ADN-ului digital, generand synthetic media. Humans are o echipă ultra specializată, formată din programatori doctoranzi în computer vision, olimpici internaţionali şi veterani software. Printre investitori se numără Răzvan Munteanu, Elrond Research şi fondul de investiţii Early Game Ventures.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed